Lămpile cu halogen sunt dăunătoare pentru vedere

Afectarea lămpilor cu LED. Mituri și realitate
Până la sfârşitul anuluialte becuri incandescente şi lămpi cu halogen tradiţionale vor fi retrase treptat de pe piaţă, conform noilor cereri de eficienţă energetică introduse de Comisia Europeană.
Doi deputaţi europeni de la Comisia parlamentară pentru Mediu ne vorbesc despre avantajele şi dezavantajele înlocuirii becurilor obişnuite. Becurile incandescente şi lămpile cu halogen tradiţionale vor fi înlocuite cu becuri incandescente îmbunătăţite cu tehnologie pe halogen, diode electroluminiscente LED şi lămpi fluorescente compacte CFL.
Această decizie a fost luată de un comitet tehnic de experţi de la Comisia Europeană, iar Comisia pentru Mediu de la Parlamentul European a decis să nu o blocheze.
Dezbaterea privind decizia şi felul în care a fost aceasta luată continuă, cu păreri pro şi contra.
Dumneavoastră ce credeţi despre decizia Comisiei Europene de a înlocui total becurile incandescente? Trimiteţi-ne opiniile dumneavoastră pe pagina noastră de pe Facebook. Conform domnului Eickhout, noile măsuri au dus la diversificarea lămpilor eficiente, astfel consumatorii putând să facă mai uşor o alegere durabilă.
Printre avantajele cetăţenilor se numără şi reducerea cu 50 de euro pe an a facturii de electricitate.
Iluminat decorativ - iluminare LED încorporată, iluminare festivă, ghirlande Ce să alegi pentru iluminatul principal din camera de zi? Candelabru Un candelabru este unul dintre tipurile de lumini pandantive concepute pentru a crea iluminare fără umbră. Un candelabru este un element central. Poate deveni un accent în interior, evidențiază o anumită zonă, acționează ca principală sursă de iluminare.
Dumneaei vede noile măsuri mai degrabă ca o interdicţie decât ca introducerea unor standarde de eficienţă. O chestiune tehnică? Domnul Eickhout consideră însă că este logic ca detaliile specifice ale directivei să fie hotărâte de experţi, Parlamentul păstrându-şi însă dreptul de a bloca aceste măsuri.
Oare de ce se ard asa de des becurile H7 faza scurta pe masina?
Cu toate acestea, în acest caz specific, dumnealui crede că ar fi fost mai bine lămpile cu halogen sunt dăunătoare pentru vedere Parlamentul să abordeze regulile ca întreg, deoarece decizia este sensibilă din punct de vedere politic, iar consumatorii se simt copleşiţi. Acestea conţin însă mercur.
Becuri LED pentru spoturi
Dumneaei crede că celelalte probleme legate de lămpile fluorescente compacte - ca perioada lungă de aprindere - pot fi rezolvate, dar nu în acest stadiu. Domnul Eickhout este de acord cu necesitatea reciclării lămpilor fluorescente compacte, însă consideră că măsura Comisiei este importantă şi pentru stimularea inovării în industria diodelor electroluminiscente.
Dumnealui aminteşte şi faptul că becurile incandescente duc la rândul lor la eliberarea de mercur. Multe uzine de electricitate ard cărbuni, pe parcursul acestui proces eliberându-se mercur.
Anumite becuri incandescente folosesc mai multă electricitate şi eliberează mai mult mercur decât cantitatea conţinută de o lampă fluorescentă compactă, a mai spus domnul Eickhout.