Anatomia clinică și fiziologia organului vizual. Anatomia globului ocular

anatomia clinică și fiziologia organului vizual

Related Posts

Publicat pe 6 noiembrie de Veritas Cea mai mare parte a informaţiilor din mediul exterior este recepţionată prin văz. Vederea are un rol esenţial în adaptarea la mediu,orientarea spaţială, în menţinerea echilibrului şi în activităţile specific umane. Segmentul periferic este un organ pereche format din globul ocular şi organele anexe globului ocular; el este aşezat în orbita şi are o formă mai mult sau mai puţin sferică, puţin turtit de sus în jos diametrul vertical este de cca 23 mm, iar cel antero-posterior este de 25 mm acesta fiind numit şi axul anatomic al ochiului, poate avea variaţii mai mici sau mai mari şi poate influenţa funcţionarea ochiului.

Peretele globului ocular este format din trei tunici concentrice: externă, medie şi internă — şi din medii refrigerente. Tunica externă este formată din sclerotica şi cornee. Sclerotica se afla posterior iar corneea anterior. Conţine numeroase fibre nervoase. Intră în sistemul optic al ochiului. Corneea are principalul rol optic de a permite patrunderea radiatiilor luminoase şi, prin puterea ei de refracţie de 40 de dioptrii, de a devia traiectoria luminii, pentru a ajunge la retină.

Se mai numeşte albul ochiului. Rolul fiziologic al scleroticei este de a proteja celelalte componente oculare. Tunica medie uveea este situată înăuntrul tunicii externe, fibroase şi prezintă trei segmente care, dinspre posterior spre anterior, sunt: coroida, corpul ciliar şi irisul Coroida uveea posterioară  se afla posterior şi prezintă un orificiu prin care iese nervul optic şi care corespunde orificiului sclerei. Este asemuita cu un burete vascular, deoarece contine aproape în totalitate numai vase de di-ferite marimi, care au rolul de a hrani retina si celelalte anatomia clinică și fiziologia organului vizual oculare.

Introducere în Bioetică — 1. Morala, etica, etica medicală — definire, delimitarea obiectului de studiu 2. Contextul apariţiei bioeticii 4. Delimitarea domeniului de studiu al bioeticii 5. Teorii şi metode în bioetică II.

Corpul anatomia clinică și fiziologia organului vizual anatomia clinică și fiziologia organului vizual anterior şi este format din procesele ciliare şi muşchiul ciliar. Procesele ciliare sunt alcătuite din aglomerări capilare şi secretă umoarea apoasă.

Irisul este situat în faţa anterioară a cristalinului, are rolul de diafragmă la nivelul ochiului. Irisul reglează cantitatea de lumină care ajunge la retina. Central, irisul are un orificiu numit pupila. Pupila îsi poate micşora sau mări diametrul în raport cu lumina din mediul exterior, având în mod reflex rolul de a doza cantitatea de lumina ce patrunde în interiorul ochiului până la retină. Tunica internă este reprezentată de retină. În retină se găsesc celule fotosensibile, care receptează undele luminoase şi le transformă în influx nervos.

La acest nivel se face transformarea radiaţiei luminoase în energie electrică, care transmite mesajul vizual la scoarţa cerebrală. Conurile şi bastonasele sunt neuronii cei mai importanţi, care conţin substanţele fotosensibile şi anume iodopsina şi rodopsina, substanţe care au în compozitia lor ca element esential vitamina A. Conurile sunt aşezate în centrul fundului de ochi în zona numita macula optica  pata optică. Există două tipuri de celule cu rol de recepţie la nivelul retinei: — celule cu bastonaşe — sunt celule nervoase modificate, în număr de aproximativ milioane, sunt mai metoda de examinare a organului vederii la periferia retinei optice şi sunt adaptate pentru vederea nocturnă, în lumina slabă; — celule cu conuri — sunt celule nervoase modificate, în număr de 6 — 7 milioane şi sunt adaptate pentru vederea diurnă, în lumină intensă, colorată.

  • Ochi & Copil - Dr. Carlo Benedetti
  • Corectarea viziunii-video
  • Orbirea permisului de conducere
  • Ochi - Wikipedia
  • Anatomia globului ocular – alexandra-alec.ro
  • Listă de prețuri pentru oftalmică
  • Suspect de microadenom hipofizar
  • Conţinutul cursului: I.

Mediile refrigerente sunt reprezentate de: corneea transparentă, umoarea apoasă, cristalinul şi corpul vitros. Aceste medii au rolul de a refracta razele de lumină. Cuantele de lumină pătrund în ochi prin mediile transparente şi refringente, cum sunt corneea, umoarea apoasă, cristalinul şi corpul vitros. Ajunse la conuri şi bastonaşe, determina un microbombardament, deoarece au masa şi viteză, rupând molecula de substanţă fotosensibilă iodopsina şi rodopsina. Are loc o transformare fotofizicochimica, ce se face prin rezonanţă paramagnetică şi electronii sunt aruncaţi pe orbite externe, determinând o diferenţă de potenţial.

Anatomia globului ocular

Această diferenţă de potenţial anatomia clinică și fiziologia organului vizual transmite prin ceilalţi neuroni celule bipolare şi ganglionareprin nervii optici şi căile optice până la scoarţa cerebrală, unde se formează imaginea prin mecanism psihic. Această proprietate piezoelectronica a neuronilor retinieni da posibilitatea transformării luminii în energie electrică, care duce mesajul vizual la scoarţa cerebrală.

Deci imaginea vizuală, asa cum înfatişeaza tot ce fixam din mediul extern, este completă şi se formează într-o etapă optică mediile transparente şi refringenteuna fiziologică mecanismele petrecute în neuronii retinieni si o etapă psihică interpretarea mesajului în scoarţa cerebrală. Componenta optică oculară, formată din corneea transparentă, situată în polul anterior al globului ocular şi refringenta cu o putere de 40 de dioptrii, poate să dirijeze razele luminoase sosite la ea.

Umoarea apoasă care este numai anatomia clinică și fiziologia organului vizual, se afla în spatele corneei, în aşa numita camera anterioară a ochiului, care din punct de vedere optic nu are decât să conducă razele luminoase. Un element foarte important este lentila cristaliana convexă, transparenta şi refringenta de 20 de dioptrii. Aceasta lentilă este legată prin fibre foarte fine zonula Zinn de muşchii ciliari. Cristalinul este situat în spatele irisului şi are posibilitatea prin contracţia reflexă a muşchiului ciliar fie să-şi crească refrigenta se bombează permiţând vederea de aproape, fie să-şi scadă refringenta se turteştepermiţând vederea la distanţă.

Această proprietate este acomodaţia vizuală, care ne permite să vedem clar de la orice distantă privim. În spatele cristalinului şi deci în restul conţinutului ocular se afla corpul vitros umoarea sticloasă element transparent, graţie unui edificiu chimic colagenic cu o structură foarte fină, lipsită de orice alt element structural şi mai ales de vase. Rolul corpului vitros este de a permite razelor să ajungă la neuronii retinieni.

Senzaţiile componente ale funcţiei vizuale sunt formate din senzaţia de lumină, senzaţia de formă şi senzaţia de culoare. Senzaţia de lumină apare în urma excităriicelulelor senzoriale retiniene, când stimulul luminos atinge o anumită valoare numită anatomia clinică și fiziologia organului vizual. Senzaţia luminoasă este eficientă între două limite, pragul minimal şi pragul de ebluisare întunecare momentană.

Pentru a se ajunge la percepţia luminoasă, stimulul trebuie să aibă o anumită intensitate, care variază cu diametrul pupilei şi cu suprafaţa de retină excitată. Retina ochiului adaptat la întuneric are o sensibilitate mai mare. Tulburarea cea mai importantă a senzaţiei luminoase o constituie imposibilitatea de adaptare la întuneric denumită hemeralopie sau în termeni populari orbul găinilor.

anatomia clinică și fiziologia organului vizual forme de oftalmologie

Bolnavii cu vedere normală în timpul zilei nu se pot orienta când se înserează sau în obscuritate. Acuitatea vizuală se examinează cu ajutorul unor tabelenumite optotipi. Acestea sunt tabele formate din litere, cifre, imagini, inele despicate, ale cărordimensiuni scad treptat de la un rând la altul. Câmpul vizual sau vederea periferică corespunde porţiunii din spaţiu ce se proiectează peretina sensibilă a unui ochi imobil.

Există 3 culori fundamentale, roşu, verde, albastru din combinaţia cărora se poate obţine toată gama de culori cunoscute inclusiv culoarea albă. Tulburările senzaţiei cromatice sunt denumite discromatopsii.

Lipsa de percepţie a culorii roşii este cunoscută ca protanopie sau daltonism. Anexele ochiului Sunt ogranele de mişcare şi cele de protecţie.

Organele de anatomia clinică și fiziologia organului vizual sau muşchii globului ocular sunt în număr de şase: muşchiul drept superior, drept inferior, drept intern, drept extern, muşchiul anatomia clinică și fiziologia organului vizual mare şi oblic mic.

Organele de protecţie sunt prezentate în rândurile de mai jos. Rol de a opri scurgerea transpiraţiei în ochi.

anatomia clinică și fiziologia organului vizual str. oftalmolog Kostina

Pleoapele prezintă următoarele elemente anatomice — o fată anterioară  acoperită cu piele  şi o fată posterioara  tapetata de membrana conjunctivală ; o margine orbitara, şi o margine liberă; precum şi, două extremităţi — una internă şi una externă. Pielea ce acoperă faţa anterioară a pleoapei este foarte fină — cel mai subţire anatomia clinică și fiziologia organului vizual din întregul organism; de asemenea, ea este elastică şi deosebit de mobilă; în grosimea sa, tegumentul fetei anterioare conţine glande sebacee şi glande sudoripare mici.

Conjunctiva este subţire, netedă şi transparentă; ea are capacitatea de a forma anumite secreţii care vor lubrefia suprafaţa corneei. La nivelul globului ocular, conjunctiva are rol de protecţie  protejează împotriva infecţiilor bacteriene — rol îndeplinit cu ajutorul enzimelor elaborate, al mucusului, dar şi al florei saprofite de la acest nivel; rol de apărare — cu implicaţii în apariţia reacţiilor alergice de contact; rol în formarea şi menţinerea peliculei lacrimale.

Funcţionare: lacrimile protejează corneea aducându-i elementele indispensabile hrănirii sale şi eliminării corpilor străini. Lubrifiind corneea, lacrimile împiedica ulcerarea ei. Clipirea din ochi, care etalează pelicula filmul lacrimala pe ochi, întreţine, de asemenea, lubrifierea conjunctivelor. Aceştia şi trei nervi oculomotori asigura mobilitatea fiecărui ochi în interiorul orbitei. Pe baza orbitei este aşezat globul ocular, iar în rest orbita conţine cei 6 muşchi extrinseci care determină mişcările ochiului, vase, nervi şi ţesut adipos grăsos.

Se pare că principala cauză de apariţie a cataractei o reprezintă anatomia clinică și fiziologia organului vizual metabolismelor cristalinului: tulburări ale gradului de hidratare; leziuni ale capsulei; dezechilibre ionice; deficitul de selenium, zinc şi cupru din organism; scăderea cantităţii de glutation de la nivelul cristalinului; agregarea excesivă a proteinelor de la nivelul cristalinului; hiperglicemia diabetul zaharat sau hipoglicemia.

Simptome: — vedere înceţoşată, greoaie, neclară; — fotofobie  nu suportă luminafie cea naturală sau artificială. Şofatul este de asemenea îngreunat datorită disconfortului vizual cauzat de lumina farurilor din trafic.

Clasificare: A. Cataracta dobândită: a. Cauzele care duc la opacifierea cristalinului odată cu vârsta sunt creşterea volumului şi îngălbenirea fibrelor cristaliniene datorită hiperhidratarii cristalinului.

anatomia clinică și fiziologia organului vizual

Cataracta trumatică. Creşterea presiunii intraoculare, peste valorile normal admise, reprezintă un factor major de risc pentru apariţia glaucomului.

În mare, glaucomul poate fi împărţit în două categorii clinice distincte: glaucomul cu unghi închis şi glaucomul cu unghi deschis. Glaucomul cu unghi închis debutează cel mai adesea brusc, fiind însoţit de durere acută; durerea oculară este cea care determină pacientul să se prezinte la scurt timp după debutul ei, la medic; deşi leziunile de nerv optic pot evolua rapid, atunci când se instituie un tratament adecvat, vederea poate fi salvată. Glaucomul cu unghi deschis reprezintă o formă de boala lent-progresiva.

Simptomatologia oculară fiind deseori subtilă, funcţia vizuală este de cele mai multe ori deja grav afectată atunci când pacientul se prezintă pentru un consult de specialitate.

Este vorba de utilizarea pe termen lung a medicamentelor antiinflamatorii steroidiene; diabetul zaharat, care induce apariţia retinopatiei diabetice; uveitele inflamaţia tractului uveal, care este format din iris, corpul ciliar şi coroidatraumatismele globului ocular, şi chiar multipli factori genetici; factorii vasculari, aceasta deoarece nervul optic este foarte sensibil atunci când se instalează o stare de ischemie.

anatomia clinică și fiziologia organului vizual istoria oftalmologiei

Simptomele diferă în funcţie de tipul glaucomului. În glaucomul cu unghi deschis singurul simptom care apare constă în scăderea acuităţii vizuale. Câmpul vizual periferic se pierde înaintea celui central, care se foloseşte în vederea cu acurateţe a detaliilor.

CURRICULUM DE PREGĂTIRE ÎN SPECIALITATEA OFTALMOLOGIE

Se poate ca scăderea acuităţii vizuale să nu fie observată decât atunci când devine severă întrucât ochiul afectat mai puţin compeseaza şi pentru celălalt. Simptomele glaucomului cu unghi închis apar de obicei la un singur ochi odată: — vedere înceţoşată care apare brusc; — durere severă, care apare la nivelul globului ocular sau în zonele imediat apropiate ochiului; — halou color în jurul surselor de lumină.

Persoanele ce suferă de hipermetropie văd bine la distanţă şi văd obiectele depărtate mai aproape decât sunt în mod obişnuit, deşi tulburările sunt şi la nivelul vederii de aproape şi la vederea la distanţă. Hipermetropia apare atunci când razele luminoase ce pătrund în ochi se focalizează în spatele retinei  în mod normal ele trebuie să se focalizeze pe reţină. Aceasta afecţiune este cauzată de un glob ocular cu diametru antero-posterior mic, o cornee ce are curbura mică sau cristalinul este împins spre posterior în interiorul ochiului.

Carlo Benedetti În cazul în care copilul nu vede bine nu vezi întotdeauna.

Principalul simptom al hipermetropiei este vederea înceţoşată, în special pentru obiectele de aproape. Devin dificile activităţi ca cititul sau cusutul. Din punct de vedere optic, hipermetropia este contrară miopiei. Aceasta se întâmplă deoarece razele paralele, ce vin de la un obiect, atunci când traversează globul ocular, se focalizează înaintea retinei, permiţând doar distingerea obiectelor situate la o distanţă mai mică.

Corneea si cristalinul reprezintă cele doua medii refractive ale globului ocular; dintre aceste componente, cornea contribuie cel mai mult la formarea imaginii hipermetropie medie la copii privite, la nivelul retinei. Daca axul antero-posterior al globului ocular este anatomia clinică și fiziologia organului vizual scurt, imaginea obiectelor se va forma in spatele retinei, situatie patologica, care se insoteste de scaderea acuitatii vizuale — aceasta situatie mai este denumita si hipermetropie.

Daca axul antero-posterior al globului ocular este prea lung, puterea refractivă a dioptrului suprafaţă care separă două medii transparente cu indici de refracţie diferiţi, sistemul de lentile al ochiului uman ocular nu va fi suficientă, iar imaginea va fi focalizată înaintea retinei — această tulburare refractivă este denumita miopie şi este de asemenea însoţită de scaderea acuităţii vizuale.

Cauze Cele mai multe cazuri de miopie sunt produse de o modificare a formei globului ocular. Acesta la subiecţii normali este rotund, dar la cei cu miopie este asemănător ca formă cu un ou.

Din această cauză lumina în loc să focalizeze pe reţină  membrana situată la nivelul polului posterior al globului ocular unde se găsesc celule ce recepţionează semnalele luminoase, care sunt apoi transmise prin intermediul nervului optic la creier unde sunt transformate în imaginise focalizează în faţa ei.

Simptome — dificultăţi în vederea obiectelor situate la distanţă, cum ar fi vederea la tabla la şcoală, la televizor sau la ecranele cinematografelor. Cel mai adesea apare în anatomia clinică și fiziologia organului vizual. În mod normal, musculatura din jurul fiecărui ochi determina mişcarea sincronă în aceeaşi direcţie şi în acelaşi timp a ambilor ochi. Strabismul apare atunci când musculatura oculară nu mai funcţionează corect pentru coordonarea mişcărilor oculare.

În acest caz, ochii nu mai sunt centraţi corect şi creierul are dificultăţi în suprapunerea celor două imagini ce provin de la fiecare glob ocular. Cele mai frecvente semne vizibile sunt : — globii oculari nu privesc în aceeaşi direcţie în acelaşi timp; — globii oculari nu se mişca coordonat direcţia care afectează cel mai mult mişcările oculare depinde de tipul de strabism prezent la persoana respectivă ; — privirea încrucişată sau închiderea unui ochi la lumina strălucitoare.

Este un simptom pentru mai multe boli de ochi.

26. SISTEMUL DIGESTIV- part 1

Nictalopia poate exista din naştere sau poate fi cauzată prin răni sau malnutriţie de ex. Cea mai comună cauză a nictalopiei este retinis pigmentosa, o tulburare în care celulele cu bastonas din retina îşi pierd gradat abilitatea de a reacţiona la lumină. În cazul hemeralopiei, vederea diurnă scade calitativ în mod progresiv. Vederea de noapte rămâne neafectată datorită folosirii celulelor cu bastonaş în locul celor cu con din timpul zileicare sunt afectate de hemeralopie şi degradează acuitatea vizuală odată cu trecerea timpului.

Ochiul (analizatorul vizual)

Pentru persoanele care suferă de astigmatism, toate obiectele — apropiate sau îndepărtate — apar distorsionate. Imaginile sunt neclare pentru că unele din fasciculele luminoase sunt focalizate iar altele nu.

Acest fenomen este similar cu distorsionarea produsă de un panou de sticlă ondulat. Astigmatismul este o tulburare de refracţie şi este fiziologică când are o valoare în jur de 0,5 dioptrii sau patologică dacă este mai mare de 1 dioptrie.

Patch-uri pentru strabism Ochii sunt, fără doar şi poate, cele mai delicate structuri din organismul uman şi poate cele mai uimitoare.

Globul ocular are formă sferică şi două lentile: corneea şi cristalinul. Corneea este transparentă şi acoperă irisul, pupila şi camera anterioară a ochiului. Cristalinul este localizat anatomia clinică și fiziologia organului vizual spatele irisului, iar posterior de el se află corpul vitros sau simplu, vitrosul.

El are o formă biconvexă şi alături de cornee refractă lumina ce va fi focalizată pe retină. Corneea şi cristalinul au împreună mai mult de 2 3 din întreaga putere optică a ochiului. În mod normal, când raza luminoasă pătrunde în ochi ea se refracta uniform şi determină o imagine clară, unică a obiectului. În ochiul cu astigmatism acest lucru nu se întâmplă — lumina este refractată cu putere diferită într-o zonă faţă de alta, astfel încât ajunge să fie focalizată doar o parte din obiect.

Ochi & Copil

Obiectul în ansamblul său va apărea neclar şi înceţoşat. Pacienţii cu astigmatism nu pot percepe detaliile şi uneori chiar şi liniile verticale par distorsionate. Reprezentările celor două categorii diferă fundamental. La nivel mondial, principalele cauze de orbire sunt cataracta, lepra, deficitul de vitamina A, onchocerciaza boală umană cauzată de un vierme cilindric, care se găseşte în Africa dar şi în unele părţi din America tropicală, transmisă prin câteva specii de muşte care transmit boala dezvoltându-se în proximitatea râurilor şi afectându-i în special pe locuitorii din preajmă.

Asevedeași