Caracteristici ale percepției vizuale a copiilor cu deficiențe de vedere. Joc educativ Foto Tactila - alexandra-alec.ro

Surdocecitatea cauzează dificultăţi majore în sfera comunicării, a accesului la informaţie, orientare şi mobilitate. Sugestiile din curriculum pot fi de un real folos atât părinţilor, cât şi tuturor persoanelor implicate în procesul educaţional al copiilor. Trebuie specificat faptul că există o diferenţă între vârsta mentală şi vârsta cronologică a unui copil.

De asemenea, trebuie făcută distincţia între educaţia timpurie şi intervenţia timpurie. Educaţia timpurie se referă la asigurarea îngrijirii, dezvoltării şi educaţiei optimale a caracteristici ale percepției vizuale a copiilor cu deficiențe de vedere, prin sprijin direct şi indirect dat adulţilor, familiilor, comunităţilor şi întregii societăţi pentru a percepe copilăria mică ca pe un stadiu esenţial în devenirea umană şi socială a indivizilor.

Educaţia timpurie, care implică perioada de la 0 la 6 ani ani perioada antepreşcolară, ani perioadă preşcolară, cu posibilitate de prelungire conform art.

Activităţile de intervenţie timpurie se desfăşoară cu copiii cu vârste cuprinse între ani care prezintă întârzieri în dezvoltare datorate unor deficienţe cu scopul de a dezvolta la maximum potenţialul copilului şi de a compensa deficienţa. În primele zile după naştere, copiii sunt dependenţi de simţul tactil, auditiv, olfactiv, gustativ, iar simţul vizual devine funcţional puţin mai târziu.

Account Options

Contactul şi interacţiunea cu mediul social sunt dependente de simţurile vizuale şi auditive care sunt considerate a fi "simţuri de distanţă". Simţurile tactile, olfactive, gustative sunt considerate a fi "simţuri de aproape", ele oferă informaţii despre evenimente care se desfăşoară în mediul imediat apropiat.

Copilul cu DSM s-ar putea să nu vadă sau audă apropierea mamei lui, astfel că atingerea ei bruscă ar putea fi percepută de el ca o acţiune confuză şi nu confortabilă şi securizantă. Interacţiunea dintre mamă şi copilul DSM este deficitară încă din momentul naşterii, deoarece semnalele copilului şi răspunsurile mamei sunt în mod obişnuit saturate de componente auditive şi vizuale.

Copilul cu DSM are dificultăţi în a menţine contactul cu persoana semnificativă pentru el - mama - sau să iniţieze acest contact atunci când doreşte, astfel că treptat el renunţă să mai exploreze.

Acest lucru se accentuează cu atât mai mult cu cât există şi o dizabilitate motorie asociată.

Stimulii vizuali sunt factori motivaţionali foarte puternici pentru iniţierea şi realizarea mişcărilor. În timp ce copiii nevăzători îşi folosesc mâinile să exploreze mediul fizic prin atingerea acestuia, copiii surzi îşi folosesc mâinile în comunicarea prin limbajul gestual. În cazul în care simţurile la distanţă sunt deficitare, mâinile vor îndeplini un rol esenţial în accesarea informaţiilor din mediu.

Vederea şi auzul oferă informaţii care permit anticiparea şi prin urmare oferă control: copiii cu DSM, din cauza dificultăţii lor de a accesa informaţiile la distanţă rămân izolaţi într-un mediu greu accesibil. Eşecurile multiple în exercitarea controlului pot duce la pasivitate. Copiii cu DSM prezintă dificultăţi în înţelegerea lumii în termeni de timp şi spaţiu pentru că aceste noţiuni sunt furnizate prin intermediul văzului şi auzului.

Baza experienţei şi dezvoltării conceptuale la copilul cu DSM diferă semnificativ faţă de copilul fără dizabilităţi. Aceste efecte încep din momentul naşterii perturbând atât dezvoltarea personală a copilului cât şi situaţia în cadrul familiei.

Caracteristici ale percepției spațiului copiilor cu deficiențe de vedere

Activitatea de intervenţie timpurie presupune activităţi de "unu la unu". Aceste activităţi se desfăşoară între un specialist în intervenţie timpurie şi copilul cu dizabilităţi senzoriale multiple. Părinţii au nevoie să fie ajutaţi să treacă peste sentimentelele de confuzie ce pot exista, să înţeleagă dizabilitatea copilului, să fie informaţi cu privire la particularităţile dezvoltării, să participe la evaluări şi la elaborarea activităţilor de intervenţie, să fie sprijiniţi pentru a avea acces la serviciile comunităţii.

Specialistul are un rol important în întărirea interacţiunii părinte-copil şi în explicarea unor aspecte ale acesteia. Răspunsurile copilului la acţiunea de îngrijire şi joc a părinţilor au o influenţă foarte puternică asupra calităţii interacţiunii. Copilul cu DSM, din multiple motive, printre care, de exemplu, lipsa abilităţii în unele cazuri de a vedea expresiile faciale ale părinţilor lui sau alte indicii ale stării de mulţumire a acestora, vor interacţiona mai puţin într-o manieră care să-i motiveze pe părinţi.

Pasivitatea copilului, sau lipsa răspunsurilor la care părinţii s-ar aştepta, poate deteriora relaţia părinte-copil. Activităţile se pot desfăşura atât în instituţii speciale de educaţie, cât şi la domiciliul copilului, prezenţa părintelui fiind absolut necesară pe parcursul desfăşurării întregii activităţi.

1. Sesizare oftalmolog
2. Pentru o descriere completă a procesului audiției, consultați Audierea.
3. Joc educativ Foto Tactila - alexandra-alec.ro
4. Vederea se deteriorează de la un telefon mobil
5. Percepție - Wikipedia
6. Percepția auditivă și impactul acesteia asupra dezvoltării vorbirii Subdezvoltarea generală a vorbirii OH - diverse tulburări de vorbire complexe în care formarea tuturor componentelor sistemului de vorbire legate de sunetul și latura semantică este tulburată la copiii cu auz normal și inteligență.
7. În această filă, am rezumat unele dintre informațiile pe care le considerăm deosebit de important pentru parinti noi și a căror cunoaștere permite detectarea și diagnosticarea bolilor, în timp, chiar modest, dar care ar putea avea un impact semnificativ asupra dezvoltării vederii copiilor lor.

Să mă asiguri că vorbesc cu cineva care ştie despre ce vorbeşte! Să nu uiţi că eu ştiu despre ce vorbesc! Să te străduieşti să găseşti pe cineva care a trecut prin ceea ce trec eu! Să fii cinstit cu mine! Să mă ajuţi cu adevărat, nu doar să-mi dai indicaţii!

Să mă implici în tot ce faci cu copilul meu! Să nu-mi înveţi copilul fără să mă instruieşti pe mine! Să-mi accepţi slăbiciunea! Să-ţi accepţi slăbiciunea! Să nu-mi spui că înţelegi, arată-mi că înţelegi! Lipsa unui sistem eficient de comunicare potrivit fiecărui copil face ca întreg programul de intervenţie să fie sortit eşecului. Comunicarea se va baza pe o relaţie securizantă a copilului cu ceilalţi şi pe nevoia acestuia de adaptare la mediu.

Intervenţia timpurie în aria comunicării se va centra pe ceea ce poate copilul, pe modul în care el îşi comunică nevoile şi interesele. Mâna reprezintă pentru copilul institutul oftalmologic felip deficienţe senzoriale multiple o sursă primară de informaţie. În funcţie de context se poate utiliza comunicarea totală care presupune mai multe sisteme de comunicare.

Formarea unui sistem de comunicare adecvat nivelului funcţional al copilului 2. Sugestii: - Utilizarea masajului ca formă de comunicare este importantă în formarea unei relaţii afective cu adultul; - Se vor stabili semnale de identificare a persoanelor cu care copilul intră în interacţiune indicii de identificare: inele, brăţari etc.

Caracteristici ale percepției la copiii cu deficiențe de vedere

Sugestii: - Adultul va efectua mişcarea împreună cu copilul, acţionând ca o singură persoană în desfăşurarea activităţii. Sugestii: - Începutul şi sfârşitul activităţii se vor realiza în acelaşi mod de fiecare dată; - Semnalele vor fi utilizate constant pentru a le conştientiza copilul, fără a se aştepta răspunsuri din partea acestuia; - Dacă profesorul, părinţii răspund la aceste semnale ale copilului în mod consecvent, copiii învaţă că semnalele pot produce modificări în comportamentul persoanelor din jur şi ca urmare gradul de intenţionalitate a copilului va creşte în timp; - Semnalele sunt răspunsuri deliberate ale copilului către mediul său şi sunt efectuate cu un anumit scop.

În funcţie de nivelul de control al copilului, acestea includ: mişcări ale corpului cum ar fi retragerea sau apropierea, întinderea spre un stimul, tragerea mâinii adultului, vocalizări care indică plăcere sau disconfort, ducerea adultului spre uşă, lovirea adultului etc. Sugestii: - Obiectele de referinţă se introduc în cadrul rutinelor zilnice, părinţii vor fi învăţaţi cum să le utilizeze ex: lingura pentru activitatea de hrănire, săpunul pentru igiena corporală etc.

Sugestii: - Copilul va alege iniţial între două obiecte de referinţă. Sugestii: - Se pot utiliza părţi ale obiectelor - de ex. Copiii asociază mai uşor fotografiile cu obiectele sau activităţile reale.

Totuşi, pentru copiii cu deficienţe vizuale fotogra- fiile sunt inaccesibile şi se vor prefera simbolurile tactile. Sugestii: - Primele obiecte care se denumesc sunt obiectele caracteristici ale percepției vizuale a copiilor cu deficiențe de vedere sunt folosite în timpul rutinelor zilnice; - Copilul cu deficienţă senzorială multiplă trebuie ajutat să identifice, să recunoască şi să denumească obiectele.

Se recomandă denumirea obiectelor atunci când sunt utilizate şi asociate cu funcţia - deci adecvat situaţiei. De exemplu: se va denumi pantoful atunci când încălţăm copilul şi nu vom folosi pantoful ca obiect de joacă deoarece putem determina confuzie în procesul de dezvoltare a conceptelor asociate acestor obiecte. Sugestii: - Denumirea stărilor emoţionale este importantă deoarece va contribui la scăderea stărilor de frustrare şi copilul va fi capabil să exprime ceea ce simte; - Fiecare nou simbol va fi introdus într-un caracteristici ale percepției vizuale a copiilor cu deficiențe de vedere funcţional; - Copiii au nevoie de expuneri repetate la simbolurile noi, înainte ca ei să le înţeleagă sau să le utilizeze; - Modurile de receptare a informaţiei de către copil sunt analizate şi optimizate, de exemplu: mărime, contrast, culori, textura materialelor tactile şi a simbolurilor vizuale, sau ritmul şi tonalitatea vorbirii.

Evaluarea funcţională a comunicării se realizează prin activităţi de observare şi notare a caracteristici ale percepției vizuale a copiilor cu deficiențe de vedere de comunicare a copilului cu deficienţe senzoriale multiple.

Cunoaşterea nivelului funcţional a comunicării copilului cu deficienţe senzoriale multiple este esenţială pentru alegerea unei recuperarea miopiei vederii, a unui mijloc de comunicare. La copilul cu deficienţe senzoriale multiple, comunicarea receptivă poate fi mult mai dezvoltată decât comunicarea expresivă copilul va putea înţelege mai mult decât va putea exprima.

Trebuie să ţinem cont de toate abilităţile şi dificultăţile copilului:- Resturile de vedere sunt suficiente pentru a permite copilului să vadă semnele? Abilitatea specialistului de a interpreta comportamentele cu valoare comunicativă va avea o influenţă majoră în evaluarea deprinderilor de comunicare a copilului.

Se vor observa şi nota toate comportamentele cu valoare comunicativă. Tulburările de comportament pot să apară datorită deprivării senzoriale, anxietăţii, neînţelegerii, lipsei de abilităţi de a-şi comunică propriile nevoi, a prezenţei unor situaţii dificile pentru copil zgomot, aglomeraţie, prea mulţi stimuli senzoriali, prea puţini stimuli senzoriali.

Se poate folosi şi analiza video în vederea îmbunătăţirii comunicării între copil şi specialist. Sugestii pentru comunicarea timpurie eficientă:Niciun copil nu comunică dacă nu are un motiv. Activităţile se vor desfăşura în funcţie de restantul vizual şi auditiv al fiecărui copil. Următorii paşi sunt importanţi Mediul în care copilul cu surdocecitate va fi crescut şi educat trebuie să fie unul reacţional, caracterizat prin:- legătura emoţională cu ceilalţi;- soluţionare de probleme pentru a întări dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;- utilizarea resturilor de auz şi de vedere şi integrarea input-ului provenit prin alte canale senzoriale;- comunicare cu accent pe dialog.

Bebeluşul acţionează asupra obiectelor din jurul lui, le atinge, le răstoarnă, le duce la gură, dezvoltându-şi astfel cunoştinţele despre aceste obiecte prin stucturarea experienţei. Cunoaşterea nu apare instantaneu de la copil şi nici din obiectele însele, ci din interacţiunea dintre consiliere din perspectiva psihoterapiei două.

Formarea unor reprezentări corecte copilului despre lumea care îl înconjoară este o mare provocare pentru toţi intervenienţii. Formarea şi dezvoltarea abilităţii de explorare a mediului extern 2. Se vor urmări şi înregistra răspunsurile copilului. Sugestii: - este recomandat să se folosească jucării de tip "cauză - efect" cu mecanisme caracteristici ale percepției vizuale a copiilor cu deficiențe de vedere mai variate de declanşare a efectului care pot fi lumini colorate, diferite sunete, vibraţii.

Ochiul uman

Sugestii: - obiectele-simbol sau obiectele de referinţă trebuie să fie mereu aceleaşi pentru a se forma copilului o reprezentare clară despre ceea ce urmează să se întâmple.

În evaluarea văzului, auzului, sensibilităţii tactile şi nivelului de dezvoltare cognitivă se poate folosi, pe lângă Scala Callier Azusa ediţia G şi Proiectul Oregon. Metoda de stimulare vizuală cu ajutorul luminii negreAceastă metodă se bazează pe utilizarea luminii negre. Materialele fluorescente luminate de lumina neagră sunt foarte eficiente în stimularea resturilor de vedere la copiii mici sau la cei cu dizabilităţi severe, multiple, asociate, care nu răspund la alţi stimuli.

Lumina neagră este disponibilă în multe forme, cea mai comună şi folosită fiind sub forma tuburilor fluorescente, a neoanelor cu cuarţ. Unul sau două astfel de neoane cu cuarţ, cu o putere de 15 watt pot oferi lumina adecvată antrenamentului vizual. Acestea pot fi montate în încăperi special amenajate pentru a oferi obscuritate totală, ideală fiind montarea lor în interiorul unor cutii negre care să nu permită copilui privirea directă a neonului.

După Moore, S, Besinger, S. Această cutie neagră are rol în detectarea obiectelor. Detectarea se referă la capacitatea de a fixa şi apoi urmări stimulul vizual. În cazul acestei afecţiuni s-a constatat că este mai uşoară detectarea unui obiect dacă este intens luminat. Pasul următor, după detectarea obiectelor este identificarea şi diferenţierea acestora, care presupun deja şi implicarea proceselor cognitive. Cu toate avantajele pe care această metodă le oferă, ea are şi contraindicaţii.

Utilizarea acestei metode este contraindicată în unele afecţiuni oculare precum afachie, aniridie, colobom, în cazul persoanelor care prezintă fotosensibilitate sau urmează tratamente medicamentoase ce determină fotosensibilitate în epilepsie, deoarece aceste lumini pot declanşa crizele epileptice.

Cutia Neagră Obiecte sub lumina neagră 6. Metoda de stimulare în camera polisenzorială - SnoezelenMetoda Snoezel îşi are originile în Olanda, în anul Etiologia cuvântului "snoezel" provine din cuvintele olandeze "snuffelen" care se traduce prin "a adulmeca" şi "doezelen" care înseamnă "a aţipi", prin aceste cuvinte încercându-se să se surprindă experienţa senzorială şi emoţională pe care te face să le trăieşti un spaţiu Snoezel.

Prin intermediul camerelor Snoezelen şi terapia Snoezelen se realizează stimularea polisenzorială a copiilor. Camera de stimulare polisenzorială este un spaţiu controlat, securizant şi familiar, în care putem prezenta o serie de stimuli vizuali, auditivi, olfactivi şi tactili cu garanţia că bebeluşul trăieşte o experienţă de învăţare care se încadrează în limitele zonei proximei dezvoltări.

Spaţiul aproape magic din camera de stimulare polisenzorială este un ambient atrăgător pentru copii, un amestec de culori, sunete, arome, texturi şi efecte luminoase.

În această cameră se practică terapia Snoezelen care are dublu rol: de stimulare şi de relaxare. Utilizarea terapiei Snoezelen într-un mediu adecvat posibilităţilor copiilor fie provoacă, motivează, stimulează copiii cu dizabilităţi senzoriale, mintale, fie calmează copiii cu autism sau tulburări comportamentale. Exemplu de cameră Snoezelen Nu există o tehnică standard de stimulare polisenzorială, care poate fi aplicată la toţi copiii cu deficienţe senzoriale multiple.

Joc educativ Foto Tactila

Programul de stimulare polisenzorială trebuie să înceapă de la stimulii pe care copilul îi acceptă cel mai bine şi de la nivelul tolerat de input senzorial. Intensitatea şi caracteristici ale percepției vizuale a copiilor cu deficiențe de vedere stimulilor va creşte pe masură ce copilul va tolera aceste modificări treptate.

Stimulii luminoşi intermitenţi, imaginile cu contrast puternic care se schimbă într-o succesiune rapidă, stimulii vizuali puternici, fluorescenţi, pot fi factori declanşatori ai crizelor convulsive la copiii cu epilepsie.

Aromaterapia va fi utilizată cu atenţie la aceşti copii, unele uleiuri din plante favorizând şi ele apariţia crizelor convulsive eucalipt, rozmarin, salvie.

Metoda de învăţare activă în "camera mică" little room Little-Room este o metodă care oferă copilului posibilitatea învăţării active. Învăţarea activă gravitează în jurul ideii că cel care învaţă trebuie să fie activ. Învăţarea activă a fost iniţiată de către Dr.

Meniu de navigare

Lilli Nielsen din Danemarca, un expert recunoscut mondial în educaţia copiilor cu dizabilităţi severe multiple. Una dintre ideile sale cele mai cunoscute este cea a "camerei mici. Astfel ele revin la poziţia iniţială când copilul le eliberează, dându-i posibilitatea să le găsească din nou şi să repete acţiunea atunci când vrea el şi de câte ori vrea el.

Copilul este introdus în această cutie şi are posibilitatea să exploreze obiectele. Scopul "Little Room" este de a facilita realizarea achiziţiilor necesare formării reprezentărilor corecte la copiii nevăzători şi de caracteristici ale percepției vizuale a copiilor cu deficiențe de vedere facilita comunicarea" Lilli Nielsen, Nielsen crede că toţi copiii foarte mici învaţă prin a fi activi, mai degrabă decât dacă sunt receptori pasivi la stimulare. Copil îm "camera mică" Principiile învăţării active Respectaţi copilulEste foarte important să ştim ce poate să facă copilul, care sunt activităţile care îi plac, motiv pentru care trebuie făcută evaluarea abilităţilor şi preferinţelor lui.

Aceste preferinţe sunt cele care ne ghidează în alegerea activităţilor ulterioare de stimulare. Oferiţi copilului obiecte care îi placCopilului i se oferă obiecte care îi plac, încurajându-l să exploreze şi să experimenteze lucruri noi. Copiii cu deficienţe de vedere trebuie să fie încurajaţi să exploreze nu numai jucării, dar şi obiecte de uz cotidian. Oferiţi copilului materiale şi activităţi uşor deasupra nivelului său de dezvoltareCopilului i se dau mereu obiecte şi activităţi prin care să se poată trece la o etapă ulterioară de dezvoltare.

Cu aceleaşi obiecte se pot desfăşura activităţi prin care să se poată trece la o etapă superioară de dezvoltare. Nu întrerupeţi copilulAtunci când copilul este angajat într-o activitate nu îl întrerupeţi prin diferite comentarii.

Acest lucru nu înseamnă să nu mai vorbim deloc cu el în timpul activităţii, însă trebuie să ştim care este momentul în care să intervenim. Lăsaţi copilului timp să interacţioneze cu obiecteleTrebuie oferit timpul necesar unui copil să poată interacţiona cu obiectele. Lăsaţi copilul să aibă control asupra propriilor lui mâiniAtunci când interacţionăm cu un copil nu este recomandat să îi punem obiectele în mână, ci eventual să îl atingem pe corp cu acest obiect pentru a-i semnala prezenţa.

Caracteristici ale percepției spațiului copiilor cu deficiențe de vedere

De asemenea, obiectul se poate agita uşor pentru a trezi curiozitatea copilului să îl atingă. Deşi Little-Room presupune de cele mai multe ori o activitate independentă din partea copilului, activităţile desfăşurate puncte biologice active miopie trebuie supervizate tot timpul.

Tehnica Wilbarger de presiune profundă şi stimulare proprioceptivă Wilbarger Deep Pressure and Proprioceptive Technique - DPPT Această tehnică a fost elaborată de Patricia Wilbarger, psiholog clinician şi terapeut ocupaţional, pornind de la teoria integrării senzoriale şi este recomandată copiilor tactil şi senzorial defensivi.

Tehnica constă în aplicarea unei presiuni constante şi puternice pe braţele, mâinile, spatele, picioarele copilului, printr-o mişcare în sus şi în jos, folosind o perie chirurgicală specială.

Contactul fizic cu copilul se păstrează permanent. Peria trebuie să fie ţinută orizontal pentru a oferi stimulare braţelor şi picioarelor.

Se poate peria direct pe piele sau peste hainele copilului. Când perierea se efectuează peste haine, se va ţine peria vertical pentru un efect mai puternic. Se va repeta procedura la fiecare 90 minute - 2 ore de şase ori pe zi.

Inputul furnizat prin această metodă sistemului nervos durează aproximativ două ore. Perierea trebuie să fie urmată de compresiunea încheieturilor încheietura mâinii, cot, gleznă, şold, degete, umerirepetând compresiunea de 10 ori.

Încheietura va fi ţinută aliniat, ordinea compresiunii nefiind importantă. Această tehnică poate fi încorporată într-o schemă de stimulare senzorială mai complexă. Ea conţine atenţionări speciale, cea mai importantă fiind ca niciodată să nu fie periate faţa şi stomacul.