Dezvoltarea mentală a copiilor cu deficiențe de vedere

Dezvoltarea psihicului la copiii cu deficiențe de vedere

Didactica si metodica invatamantului special si integrat Prof. Aspecte generale 2. Concepte şi termini cu caracter psihopedagogie general 3. Aspecte generale 1. Conceptul de dezvoltare 2. Specificul relaţiei învăţare-dezvoltare la copiii cu deficienţe mintale 1.

Conceptul de compensare şi dezvoltare compensatorie 2. Conceptul de învăţare. Specificul acestora la copiii cu deficienţe 1.

Dezvoltarea psihicului la copiii cu deficiențe de vedere

Perioadele optime sau "sensitive" ale dezvoltării 2. Aspecte generale ale evaluării diagnostice 2. Psihodiagnoza în procesul de evaluare a cazurilor de deficienţă mintală 3. Orientarea formativă în evaluarea cazurilor de deficienţă mintală 4.

Dezvoltarea mentală a copiilor cu deficiențe de vedere 2. Raportul contradictoriu dintre scopul învăţământului special şi structura sa organizatorică 3. Variante de organizare a învăţământului pentru persoanele cu handicap mintal 4. Situaţia învăţământului special din România 5. Psihologia şcolară pentru învăţământul special, destinat persoanelor cu handicap, insistă, îndeosebi, pe studiul şi explicarea cauzelor care determină dificultăţile întâmpinate în procesul de instruire şi educare de către aceste persoane, în timp ce alte discipline psihopedagogice argumentează soluţii practice de prevenire sau înlăturare a dificultăţilor respective, elaborează modele de intervenţie ameliorativă, de stimulare a dezvoltării ţi de recuperare şcolară ele.

În această lucrare, folosim termenul de învăţământ special, aşa cum este el definit în capitolul VI, articolul 41 din Lega învăţământului nr.

În al doilea paragraf al aceluiaşi articol, se precizează modalităţile organizatorice, prin care se poate realiza integrarea şcolară a copiilor cu "cerinţe educative speciale" -categorie mult lărgită, în care se încadrează atât copiii cu deficienţe propriu-zise, cât şi cei cu alte forme de inadaptare, inclusiv şcolară, iată această precizare: 2 "Integrarea şcolară a copiilor cu cerinţe educative speciale se realizează acuitate vizuală cu pupila dilatată unităţi de învăţământ special, în grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare şi şcolare obişnuite sau în unităţi de învăţământ obişnuit Vom recurge, însă, şi la comparaţii cu aspecte similare din psihologia şcolară a învăţământului pentru alte categorii de persoane cu handicap, precum şi pentru copii cu potenţial normal de dezvoltare, dar cu forme de întârziere temporară şi dificultăţi şcolare, adică pentru copii cu nevoi speciale, care nu ţin de o deficienţă anume ci, mai de grabă, ţin de condiţii precare de mediu şi de educaţie.

Prin tematica sa, lucrarea se adresează, dezvoltarea mentală a copiilor cu deficiențe de vedere primul rând, studenţilor psihopedagogi, inclusiv celor implicaţi dezvoltarea mentală a copiilor cu deficiențe de vedere formele de pregătire universitară cu frecvenţă redusă şi la distanţă, în finalul fiecărui capitol, sunt formulate întrebări şi sarcini de rezolvat prin activitate independentă, menite să dirijeze studiul individual şi să contribuie la recapitularea şi sistematizarea cunoştinţelor, dar şi la valorificarea propriei experienţe, atunci când studenţii respectivi lucrează în învăţământ.

De altfel, lucrarea poate fi utilă tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea profesională în învăţământul persoanelor cu handicap, dar şi în grădiniţele obişnuite, în clasele primare şi chiar gimnaziale sau în şcoli profesionale şi în şcoli de ucenici, unde, din ce în ce mai mulţi şcolari cu handicap uşor sau alţi şcolari cu nevoi speciale sunt beneficiarii unor programe adaptate de instruire şi de educaţie, integrate învăţământului obişnuit, de masă.

Lucrarea este întocmită ca o culegere de sinteze tematice, pe care le-am susţinut în faţa studenţilor sau la cursuri de perfecţionare cu cadre din învăţământul special.

Menţionăm că unele dintre aceste probleme au mai fost dezbătute de noi şi în alte lucrări tipărite sau în reviste de specialitate, pe care le vom cita la locul cuvenit, în lucrarea de faţă, problemele respective au fost, însă, actualizate şi sunt completate cu elemente noi şi interpretări nuanţate.

După Emil Verzapsihopedagogia specială se ocupă de studiul particularităţilor psihice ale persoanelor cu handicap, de instruirea şi educarea lor, de evoluţia pe care aceştia o înregistrează sub influenţa procesului corectiv-recuperator.

Psihologia şcolară este un domeniu de studiu interdisciplinar, care se structurează la intersecţia dintre psihologie, pedagogie şi sociologie.

didactica-si-metodica-invatamantului-special-si-integrat

Ea reprezintă, în viziunea lui Pantelimon Golu"o psihologie socială a învăţământului" 7, p. Paul Popescu-Neveanu ne vorbeşte, la rândul său, despre o "psihologie şcolară socială, ca ramură a psihologiei sociale, privind fenomenele de psihism colectiv şi relaţiile psihosociale din şcoală" 13, p.

Pornind de la această concepţie, exprimată de cei doi autori citaţi rnai sus, am putea afirma că psihologia şcolară constituie o ramură a psihologiei sociale, cu aplicaţii la realităţile muncii şcolare.

Dar tocmai pe fondul acestor realităţi, are loc o interacţiune multiplă de idei şi principii între psihologia şcolară şi alte discipline psihologice şi pedagogice, care ne determină să considerăm că psihologia şcolară este o ramură de sine stătătoare a psihologiei, cu caracter aplicativ în domeniul educaţiei organizate şi nu o subramură a psihologiei sociale.

După Andrei Cosmovici"psihologia şcolară studiază, din punct de vedere psihologic, procesul instructiv-educativ desfăşurat în şcoală, cu scopul de a spori eficienţa acestuia" 3, p. Psihologiei şcolare i se atribuie, uneori, şi alte denumiri: psihologie pedagogică 5 22psihologie a educaţiei, psihologie a instruirii sau chiar psihopedagogie şcolară 12 20denumiri pe care unii autori le preferă pentru a evidenţia, mai ales, componenta pedagogică a domeniului.

Ba mai mult, folosind termenul de "psihologie pedagogică", David P. Ausubel şi Floyd G. Robinson consideră această disciplină "domeniu specializat în cadrul teoriei pedagogice" l, p. Desigur, nu denumirea în sine are rol hotărâtor, ci conceptul pe care îl reflectă, iar, sub acest aspect, după Ana Tucicov-Bogdaneste important să reţinem" sensul şi raţiunea studierii unei psihologii elaborate anume pentru uzul oamenilor şcolii" 21, p.

Caracteristici de vârstă ale dezvoltării mintale a copiilor cu deficiențe de vedere

Aceeaşi autoare entimără ca obiective, pe care şi le propune psihologia şcolara, următoarele: - sa faciliteze înţelegerea ştiinţifică a dezvoltării psihice a elevilor, care se desfăşoară sub influenţa activităţilor instructiv-educative; - să asigure cunoaşterea psihologică şi interpretarea Bates vision într-o săptămână a personalităţii elevilor, în perspectiva modelării complexe a acesteia; - să sprijine cadrele didactice din învăţământ în cunoaşterea condiţiilor psihologice ale învăţării organizate în şcoală şi să-i ajute în stăpânirea acestui proces; - să analizeze în context psihologic, pedagogic şi social relaţia profesor-elev, mai ales sub aspectele implicate activităţilor organizate de învăţare, cât şi activităţilor educative desfăşurate în afara clasei; - să abordeze studiul psihologic al grupurilor de elevi şi problematica integrării şcolare şi vizion de gâscă a acestora; - să analizeze fenomenele educaţionale şi adaptative într-o viziune complexă psihopedagogică şi psihosocială.

Tot referitor la obiectivele disciplinei analizate, Mielu Zlateîn: 13, p. Comparând aceste obiective ale psihologiei şcolare cu cele enumerate ceva mai sus, după Ana Tucicov-Bogdanobservăm caracterul lor concordant şi complementar. Acestea decurg din specificitatea dezvoltării şcolarilor cu handicap, din dificultăţile aparte pe care ei le întâmpină în activităţile de învăţare, din necesitatea de a găsi şi utiliza acele modalităţi de lucru, care să asigure depăşirea dificultăţilor respective, să activizeze şi să susţină mecanismele şi reacţiile compensatorii de care dispune orice organism uman, inclusiv organismul persoanelor aflate în stare de handicap.

Psihologia şcolară pentru învăţământul special îşi propune, aşadar, să interpreteze, într-un mod propriu, obiectivele instrucţiei şi ale educaţiei şcolare, ţinând cont de particularităţile dezvoltării persoanelor cu handicap, de dificultăţile pe care ei le întâmpină şi să contribuie, astfel, la orientarea terapeutică şi adaptativ-integralivă a activităţilor desfăşurate. Vom încerca să ilustrăm acestea, referindu-ne, mai întâi, la categoria persoanelor cu handicap de auz, în cazul cărora pare mai uşor de înţeles relaţia pe care dorim să o evidenţiem.

Ca fenomen psihosocial, handicapul de auz reprezintă, după cum se ştie, consecinţa, în planul adaptării, a unei deficienţe senzoriale, adică a unei pierderi parţiale sau totale a funcţiei auditive. Această pierdere constituie fenomenul sau defectul primar, concretizat în hipoacuzie sau surzenie, datorită căruia, în procesul dezvoltării individuale, apar consecinţe tulburări derivate cu caracter secundar: fie o întârziere a formării şi dezvoltării limbajului verbal, însoţită de afectarea pronunţiei şi expresivităţii în cazul hipoacuzieifie mutitatea, adică neformarea instrumentului vorbirii, nedezvoltarea comunicării verbale în cazul surzeniei.

La rândul lor, aceste tulburări de limbaj datorită afectării auzului au şi ele consecinţe derivate cu caracter terţiar. Astfel, dacă nu va fi cuprins de timpuriu într-un proces adecvat de educaţie compensatorie, copilul cu deficienţe de auz va rămâne tot mai dezvoltarea mentală a copiilor cu deficiențe de vedere în urmă şi în planul dezvoltării intelectuale.

Calaméo - didactica-si-metodica-invatamantului-special-si-integrat

De asemenea, fiind mereu izolat, el va deveni timid, irascibil, neatent, dezinteresat de contactul cu cei din jur, delăsător în activitate, cu alte cuvinte, va manifesta din ce în ce mai pregnant tulburări şi în planul dezvoltării afective şi volitive, al formării trăsăturilor de caracter etc. Lucrurile se petrec într-un mod similar şi în cazul copiilor cu deficienţe mintale, chiar dacă, la aceştia, determinarea caracterului primar sau derivat al afecţiunilor pe care ei le prezintă pare o sarcină mai dificilă.

Vom încerca, totuşi, ca în schema de mai jos tabelul 1 să delimităm afecţiunile respective în primare şi derivate, iar, dacă vom greşi, eventual, în ceea ce priveşte ierarhizarea, un lucru rămâne cert: consecinţa cumulată a afecţiunilor la care ne referim este importantă şi constă în motivul dezvoltării miopiei după 50 de ani, la aceşti copii, a eficienţei mintale şi adaptative şi a controlului voluntar asupra impulsurilor primare, care domină comportamentul lor nesupravegheat, în contextul acestei realităţi, se amplifică, puternic, gradul de responsabilitate pe care-l avem în alegerea şi aplicarea demersului corectiv-formativ sau terapeutic adecvat.

Afecţiuni primare şi derivate la copiii cu deficienţe mintale. Vom reveni mai pe larg asupra acestei problematici în capitolele următoare, în principiu, însă, demersul terapeutic trebuie sa se bazeze pe exersarea timpurie, sistematică si de lungă durată a capacităţilor senzorial-perceptive şi psihomotorii vorbirii şi capacităţii de comunicare, a instrumentelor cognitive, a deprinderilor de autoservire şi muncă manuală utilă, de comportament adecvat şi în concordanţă cu cerinţele comunităţii de apartenenţă, de relaţionare cu mediul înconjurător, atât natural, cât şi, mai ales, cu cel social.

De asemenea, demersul terapeutic trebuie conceput şi aplicat în mod diferenţiat, în raport de gravitatea deficitului intelectual şi de alte caracteristici individuale ale celor implicaţi.

Cretinismul este o patologie a sistemului endocrin care se dezvoltă ca urmare a unei funcții de sinteză a hormonilor afectată de glanda tiroidă și se manifestă printr-o întârziere în dezvoltarea fizică, intelectuală, mentală și perturbarea complexă a organelor interne. Said sindrom, descris îninclude o multitudine de defecte de care sunt cele mai comune combinația de deficit intelectual retard mental de severitate diferite cu tulburări de vorbire, anomalii craniofaciale și degetul, cu deficiențe de vedere, cât și pentru băieți, în plus, cu manifestări subdezvoltarea sexuală.

Caracterul complex al stării de handicap este evident şi în cazul copiilor cu alte deficienţe, la care, însă, nu neam referit - deficienţele de văz, de comportament, locomotorii etc. Cu ce trebuie începute activităţile, independent de tipul şi gravitatea deficienţei la copiii în cauză?

Fără îndoială că primii paşi trebuie făcuţi în direcţia stabilirii contactului afectiv cu copiii - adică în direcţia trezirii interesului lor pentru activităţile educative şi pentru exerciţiile corectiv-formative la care sunt antrenaţi - şi a câştigării încrederii în cei cu care abia au început să lucreze.

În activitatea educativă şi corectiv-formativă, copilul cu deficienţe trebuie implicat plenar, ţinând cont atât de tulburările sale şi de dificultăţile şcolare şi adaptative întâmpinate, cât şi de capacităţile mai bine păstrate, ce dezvoltarea mentală a copiilor cu deficiențe de vedere fi antrenate, ca elemente de sprijin, în procesul recuperării.

Activitatea educativă şi corectiv-formativă desfăşurată cu copiii care au diferite deficienţe, inclusiv deficienţe mintale, trebuie asociată cu măsuri operative în plan medico-sanitar. Scopul acestor măsuri constă în înlăturarea sau estomparea afecţiunilor cu caracter primar, proprii fiecărui caz în parte. Personalul medico-sanitar tratează şi contribuie, hotărâtor, la înlăturarea sau estomparea acestor afecţiuni primare. Rolul personalului psihopedagogie este acela de a dezvolta şi desăvârşi procesul recuperator, acţionând, mai ales, asupra tulburărilor derivate, cu alte cuvinte asupra tulburărilor de dezvoltare despre care vom vorbi mai pe larg ulteriormodelând cu migală structurile de personalitate, trăsăturile pozitive ale acesteia şi încercând să le aducă mai aproape de parametrii normali.

De asemenea, este importantă colaborarea psihopedagogului cu specialiştii în probleme sociale, care trebuie să sprijine munca educativ-terapeutică pe tot parcursul şcolarizării celor cu handicap mintal, dar, mai ales, să continue această muncă după terminarea şcolii şi să asigure securitatea individuală şi socială a tuturor celor puţin capabili să-şi organizeze propria viaţă.

În contextul obiectivelor dezvoltarea mentală a copiilor cu deficiențe de vedere - pe care am încercat să le evidenţiem - şi al raporturilor de colaborare între specialişti de diferite profesii, psihologia şcolară caută să dea răspunsul la întrebările majore, pe care şi le pun psihologii şi psihopedagogii în legătură cu aportul lor la cunoaşterea, medicamente pentru miopia progresivă, evaluarea şi recuperarea copiilor, adolescenţilor şi tinerilor cu deficienţe sau a celor cu alte probleme de adaptare, activitate atât de plină de responsabilitate civică şi morală!

Aşa cum am menţionat Ia începutul acestui capitol, psihologia şcolară pentru învăţământul special se află într-un strâns raport de intercondiţionare cu alte ramuri ale psihopedagogie! Didactica nu se reduce, însă, aşa cum se interpretează uneori, la studiul problemelor privind însuşirea de cunoştinţe şcolare şi educaţia intelectuală a elevilor, ci studiază o problematică variată şi complexă, în legătură cu: - procesul de învăţământ, ca proces de cunoaştere şi formare; - sistemul de învăţământ, ca ansamblu al instituţiilor de instruire şi educaţie; - principiile didactice', conţinutul învăţământului', metodele de învăţământ', - formele de organizare a procesului de învăţământ; tehnologia didactică', - raporturile profesor - elev şi rolul profesorului în procesul de învăţământ; - arhitectura şcolară.

Actualizând, într-o viziune modernă, aceste obiective şi teme de studiu ale didacticii, Elena Macovei adaugă, pe bună dreptate, necesitatea studierii formelor şi metodelor de evaluare a rezultatelor procesului de învăţământ.

După Ioan Cerghitdidactica are la bază "o teorie a acţiunii transformatoare, o teorie a construirii de cunoştinţe, de formare de deprinderi, de noi conduite, de competenţe, de modelare a personalităţii copilului prin intermediul instruirii" 2, p.

Didactica modernă se bazează pe studiul interacţiunii complexe dintre dezvoltarea proceselor şi funcţiilor psihice, a personalităţii elevilor dezvoltarea mentală a copiilor cu deficiențe de vedere ansamblu, pe de-o parte, şi activităţile instructiv-educative desfăşurate cu aceştia, pe de alta.

Ea elaborează obiectivele procesului de învăţământ de pe poziţia unor taxonomii ştiinţifice, raportându-le, totodată, la resursele umane şi materiale de care dispune societatea.

Stabileşte cadrul curricular în care se desfăşoară procesul respectiv, oferind criterii de selecţie şi sistematizare a cunoştinţelor, care urmează să fie transmise, precum şi modele de proiectare a activităţilor şcolare şi instrumente de evaluare a rezultatelor obţinute. Ţinând cont de obiectivele cu caracter general ale didacticii pentru învăţământul obişnuit, didactica învăţământului special abordează şi ea problemele menţionate, pe care le adaptează, însă, specificului dezvoltării şcolarilor cu handicap, ţinând seama de insuficienţele şi lacunele lor, dar şi de trăsăturile pozitive de care dispun, căutând să elaboreze modele curriculare orientate compensator, precum şi instrumente adaptate activităţilor de învăţare, toate acestea în perspectiva pregătirii şcolarilor respectivi pentru integrarea şi menţinerea în comunităţile sociale obişnuite, de dezvoltarea mentală a copiilor cu deficiențe de vedere în localităţile natale.

Reamintim, aici, că tot în "Didactica Magna" secolul al XVII-lea găsim şi primele referiri la dezvoltarea mentală a copiilor cu deficiențe de vedere educării şi instruirii sistematice în şcoală a persoanelor cu handicap, în lucrarea sa, Ian Amos Comenius, punându-şi întrebarea dacă este posibilă instruirea surzilor, a orbilor şi a înapoiaţilor adică a deficienţilor mintaldădea şi un răspuns fără echivoc: "din instrucţia pentru oameni nu trebuie exclus nimeni, decât neoamenii".

Referindu-se în mod expres la categoria "înapoiaţilor", marele pedagog spunea: "Oare ne-am putea îndoi de faptul că educaţia este necesară oamenilor opaci la minte, pentru a se elibera de acest neajuns pe care-1 au de la natură? Cine este mai lent şi mai înrăit are nevoie, cu atât mai mult, să se elibereze, pe cât posibil, de opacitatea sa.

Şi este imposibil de a găsi o minte atât de redusă, căreia instruirea să nu-i poată fi de ajutor" după 27, p. Remarcabile şi pline de optimism sunt, după părerea noastră, aceste cuvinte, care, exprimând încrederea în posibilitatea de a instrui şi a educa, inclusiv persoanele cu deficienţe, orientează psihopedagogia specială, chiar de la începuturile sale, spre o viziune integraţionistă, spre ideea instruirii în condiţii obişnuite, o instruire din care "nimeni nu trebuie exclus"!

Revenind la obiectivele psihologiei şcolare, precum şi ale didacticii pentru învăţământul special, reţinem legătura şi intercondiţionarea permanentă dintre aceste discipline înrudite, în timp ce psihologia şcolară pentru învăţământul celor cu handicap îşi propune să elucideze cauzele dificultăţilor, pe care ei le întâmpină în procesul învăţării şi al adaptării, didactica acestui învăţământ îşi propune elaborarea unor modele corespunzătoare de lucru, vizând diminuarea cum să păstrezi și să restaurezi viziunea şi chiar eliminarea dificultăţilor respective.

Preluate, frecvent, din alte discipline, mai mult sau mai puţin înrudite - ca psihologia, ştiinţele educaţiei, ştiinţele sociale, dar şi medicina, ştiinţele juridice şi chiar unele domenii ale tehnicii - conceptele implicate şi termenii utilizaţi au, adesea, nuanţe multiple şi sunt interpretate divers.

Nu ne propunem, în continuare, să realizăm o dezbatere pe această temă, ci să facem doar unele precizări în legătură cu sensul pe care-l atribuim, în lucrarea noastră, câtorva dintre termenii de bază, pe care-i vom folosi frecvent. Am arătat, la începutul capitolului, că psihologia şcolară aparţine domeniului multidisciplinar al psihopedagogie!

O primă precizare, pe care o considerăm necesară, este tocmai în legătură cu această denumire de psihopedagogie specială. De ce preferăm acest termen şi nu pe cel de defectologie, utilizat în limbajul de specialitate până nu demult?

Dintr-un singur motiv: termenul de "defectologie" - ca, de altfel, şi termenii înrudiţi etimologic - "defect", "deficienţă" ş. Din acest motiv, suntem şi noi de părere că, în comunicarea curentă cu persoanele implicate direct, folosirea termenilor menţionaţi trebuie evitată, în limbajul de specialitate însă, acest lucru nu este întotdeauna posibil.

Oferindu-ne sinteza unor idei referitoare la această problematică, Troian Vrăşmaş şi colab.

Bază de date online cu bune practici pentru dezvoltarea capacității instituționale a școlilor defavorizate Bune practici de favorizare a incluziunii copiilor cu deficiențe în școala publică prin: depistare precoce a deficienței, intervenție timpurie, debut școlar în școala publică, trasee educaționale compatibile cu tipul și gradul de deficiență. Bune practici de favorizare a incluziunii copiilor cu deficiențe în școala publică prin: depistare precoce a deficienței, intervenție timpurie, debut școlar în școala publică, trasee educaționale compatibile cu tipul și gradul de deficiență. Intervenția timpurieeste cunoscută ca o mișcare socială, un domeniu de specializare profesională și științifică, o condiție sine qua non pentru sporirea eficienței procesului de recuperare și inserție socială a copiilor cu CES, datorate unor deficiențe care pot duce la diferite tipuri de handicap. Depistarea trebuie făcută prin medicii pediatri dar și prin medicii de celelalte specialitpți care în consultarea copilului întâlnesc tulburări în dezvoltare sau unele deficiențe care ar putea să indice existența unei deficiențe mintale.

Deficienţa poate fi rezultatul unei maladii, al unui accident etc. Menţionăm că, mai ales în literatura americană, termenul "tulburări de dezvoltare" este utilizat într-un sens mai restrâns decât o facem în prezenta lucrare, sens limitat doar la anumite afecţiuni, îndeosebi cerebrale.

Constantin Rusu subliniază, de asemenea, că deficienţa reprezintă orice dereglare de structură sau funcţie psihologică, fiziologică sau anatomică", iar handicapul în sens de dezavantaj, "rezultă din imposibilitatea sau incapacitatea de a răspunde aşteptărilor sau normelor mediului specific al subiectului şi se referă, îndeosebi, la dificultăţile întâmpinate în îndeplinirea funcţiilor vitale esenţiale: de orientare, de independenţă fizică, de mobilitate, de integrare socio-profesională şi autonomie economică" 19, p.

Cand suspicionam o afectare a auzului la copilul mic? In dezvoltarea mentala a copilului este foarte importanta relationarea acestuia cu persoanele din jur-familia. Aceasta interactiune presupune raspunsuri din partea copilului in diferite circumstante : reactioneaza la zgomote - fie se sperie de acestea, fie este curios deci identifica sursa sonora. In jurul varstei de de 3 ani, o intarziere in dezvoltarea limbajului asociata o lipsa de atentie a copilului la diferite activitati precum si modul de manifestare al acestuia tacut, linistit, introvertit ar trebui sa atraga atentia parintilor.

Aceste definiţii confirmă ideea, că termenii "deficienţă" şi "handicap" nu sunt sinonimi şi, prin urmare, utilizarea lor nu trebuie făcută la întâmplare, unul în locul celuilalt, fără discernământ, ci numai în raport de context.

Este, însă, la fel de evident că aceşti termeni se referă la fenomene interdependente, între deficienţe şi starea consecutivă de handicap stabilindu-se un raport de intercondiţionare: deficienţa reprezintă fenomenul iniţial, iar handicapul este efectul acestui fenomen în planul raporturilor de adaptare şi de integrare socială a persoanelor cu deficiente.

La rândul ei, starea de handicap, mai mult sau mai puţin accentuată, poate să agraveze sau, dimpotrivă, să diminueze gradul de manifestare a deficientei.

Pe fondul celor menţionate, în lucrarea de faţă, vom vorbi cu predilecţie - aşa cum am făcut şi în alte lucrări publicate anterior 16, p. Uneori, însă, în raport de context, vom folosi şi expresiile "copii cu handicap" sau "elevi cu deficienţe".

După părerea noastră, însă, acest termen nu şi-a atins scopul urmărit.

Caracteristici de vârstă ale dezvoltării mintale a copiilor cu deficiențe de vedere

Ba mai mult, s-au creat condiţii pentru apariţia unor noi neclarităţi, deoarece - invocându-se "o viziune mai nouă, noncategorială, care permite în mai mare măsură o abordare individualizată, personalizată" 26, p.

Desigur, "cerinţele educative speciale" sau "nevoile speciale" în plan instructiv-educativ există, în mod obiectiv, atât la unii şcolari fără deficienţe evidente, dar cu tulburări reversibile dezvoltarea mentală a copiilor cu deficiențe de vedere învăţare pe fondul unor întârzieri temporare în dezvoltarea intelectuală şi a limbajului, al unor carenţe afective şi forme de falsă deficienţă etc.

Rezultă că nevoile speciale, pe care le au unii copii, se pot manifesta: -fie ca nevoi speciale simple, doar în planul instruirii. Aşa cum s-a văzut, atât unii, cât şi ceilalţi au cerinţe sau nevoi speciale în planul instruirii şi al educaţiei.

Dar a reduce, în ambele situaţii, nevoile de sprijin calificat şi asistenţă doar la domeniul cerinţelor educative speciale, ignorând complexitatea nevoilor multiple, înseamnă, de fapt, a porni, în abordarea corectiv-formativă sau terapeutică, de la premise şi măsuri unilaterale, dezavantajoase, îndeosebi pentru cei cu deficienţe propriu-zise, care prezintă probleme mult mai complexe şi care sunt posibil de rezolvat doar în echipă interdisciplinară.

Acest termen nu beneficiază, însă, de o definiţie psihologică exactă, el nu figurează nici în dicţionarele de specialitate şi nici măcar în "Dicţionarul explicativ al limbii române". Prin urmare, există posibilitatea ca folosirea sa în limbajul psihopedagogie şi. Probabilitatea apariţiei unor confuzii este şi mai evidentă, dacă pornim de la definiţia termenului de abilitate, pe care P. Popescu-Neveami în "Dicţionar de psihologie", Ed. Considerând dezvoltarea mentală a copiilor cu deficiențe de vedere "dis"- abilitate înseamnă, de fapt, diminuarea, mai mult sau mai puţin accentuată sau chiar lipsa acestor calităţi, vom ajunge, inevitabil, la concluzia că orice persoană cu deficienţă sau cu nevoi speciale de altă natură, este, în fond, lipsită de principalele calităţi necesare adaptării, prevenirea leziunilor oculare evident eronată, mai ales dacă o extindem şi asupra copiilor cu deficienţe senzoriale, locomotorii şi de limbaj sau asupra celor cu nevoi speciale pasagere.

La toţi aceştia se dezvoltă şi sunt prezente, adesea, calităţi deosebite, cu mare valoare compensatorie pentru procesul adaptării, îi putem numi, atunci, "copii cu disabilităţi"? O altă confuzie - şi mai grosolană - poate fi aceea, oarecum inversă, că orice persoană cu disabilităţi este, da fapt, o persoană cu deficienţe sau cu nevoi speciale. Dar exisă oare persoane fără nici o disabilitate? Desigur că nu, fiecare individ, pe lângă numeroase abilităţi şi caracteristici pozitive, care-l fac eficient într-un domeniu sau altul, putând să aibă şi o serie de disabilităţi.

Prin urmare, după părerea noastră, termenul de "copii sau persoane cu disabilităţi" - având o sferă mult mai largă şi mai puţin precisă decât termenii actuali de "copii sau persoane cu deficienţe" sau chiar de "copii sau persoane cu nevoi speciale" nu va aduce mai multă claritate sau mai multă înţelegere în comunicare, ci, dimpotrivă, va crea confuzii suplimentare. În definiţia reprodusă mai sus. Doll într-o altă definiţie devenită, ulterior, foarte cunoscută.

Conform acestei concepţii americane, deficienţa mintală reprezintă: - o stare de subnormalitate mintală; - datorată unei opriri a dezvoltării; - de origine constituţională; - având un caracter esenţialmente incurabil; - concretizându-se într-o stare de incapacitate socială; - ce se constată la maturitate. Acelaşi E. Doll considera că starea de incompetenţă socială a retardaţilor mintal - termen folosit, mai ales, în literatura de limbă engleză, ca sinonim celui de deficienţi mintal - este o consecinţă a "maturităţii mintale incomplete, ce apare de la naştere sau la o vârstă relativ mică.