Incapabil să-și concentreze viziunea ușoară

Faza de incontinență a demenței: informații despre demență.

Şi-a dobîndit acest statut graţie acţiunii mai multor factori.

Întrebări frecvente

A fost mai întîi prestigiul autorului. După ce obţinuse doctoratul în această specialitate la Universitatea din Tubingen, Tudor Vianu a început în să predea estetica la Universitatea din Bucureşti, făcînd, alternativ, cursuri de istoria esteticii şi de estetică generală. A predat estetica pînă în şi a adăugat în tot acest răstimp activităiţi profesorale publicarea a numeroase volume, sporind şi fixînd pentru multă vreme renumele disciplinei în universitatea românească şi scriind capitolul cel mai bogat din bibliografia ei.

Acest prestigiu s-a răsfrînt, evident, şi asupraEsteticii, scrierea centrală dintr-o mare operă, pregă­ tită de studiile şi prelegerile care au precedat-o şi din perspectiva căreia pot fi înţelese mai bine, în ceea ce priveşte temele alese şi ideile sus­ ţinute, toate cele ulterioare.

Rezoluție adoptată de Congresul PPE, București, 17 – 18 octombrie 2012

Statutul special amintit se datorează, apoi, garanţiei de obiectivitate oferite de baza informativă şi metodologică. Deschidere spre întreaga varietate spaţială şi temporală incapabil să-și concentreze viziunea ușoară artei, obiectivitate, flexibilitate metodologică nu înseamnă însă absenţa unei concepţii proprii.

vederea bebelusului la 6 luni

Aceasta este prezentă, formulată sau implicită, în fiecare capitol şi în fiecare pagină. Să examinăm deci construcţia Es­ teticii pentru a degaja concepţia despre artă a lui Tudor Vianu, ca şi pentru a vedea care sunt coloanele de susţinere, punctele rezistente şi acelea mai slabe ale acestui excepţional edificiu de idei.

Este o delimitare la care estetica modernă ajunsese şi pe care Vianu o adoptă pentru a menţine obiectul esteticii în sfera creaţiilor umane, adică a culturii. Incapabil să-și concentreze viziunea ușoară altfel şi pînă la Estetica, de la început, Vianu privise arta ca pe o incapabil să-și concentreze viziunea ușoară a culturii, influenţat atît prin formaţie, cît şi prin atmosfera intelectuală a timpului, de filozofia culturii, aflată atunci în expansiune şi căreia îi va aduce el însuşi contribuţii importante.

Concepţia axiologică a lui Vianu a avut o evoluţie interesantă, în cursul căreia psihologismul iniţial din Dualismul artei a fost corectat în favoarea ideii obiectivitătii valorilor, expusă în comunicarea Originea şi valabilitatea valorilor, prezentată la Congresul Internaţional de Filozofie de la Paris din şi dezvoltată în cartea din intitulată Introducere în teoria valorilor.

Psihologie

Evoluţia aceasta n-a fost însă lipsită de ezitări, cum ;e poate observa şi în Estetica, unde importantă este stabilirea relaţiei itre valoarea estetică şi bunul estetic care e opera de artă. Este adevărat că acelaşi obiect poate fi introdus în sfera diferitelor valori şi transformat astfel, succesiv, în bun economic, moral, estetic etc.

Cu aceasta ajungem la nucleul sistemului lui Vianu; obiectul propriu-zis al Esteticiinu este frumosul artistic, ci opera de artă, privită în sine şi apoi în procesul producerii şi al receptării ei.

Ideea reflectă deschiderea esteticianului spre toate valorile culturii şi tendinţa lui de a conferi artei un rol şi un loc privilegiat incapabil să-și concentreze viziunea ușoară ansamblul acestora. Distincţia are un interes pur teoretic, dar ea este posibilă şi necesară.

O fac, de altfel, nu numai esteticienii, dar şi artiştii, autori de opere interesante, pure sau de virtuozitate, după cum sunt preocupaţi, în mod aproape exclusiv, de conţinut, de formă sau de mijloacele care o creează. Ele ar tl: izolarea, ordonarea, clarificarea şi ideal izarea.

structura histologică a organului de vedere

Să vedem ce se înţelege prin ele şi în ce măsură se conturează în analiza lor concepţia estetică a lui Vianu. Izolarea este prima modalitate prin care se realizează condiţia heterocosmică, adică se instituie opera de artă ca o realitate de sine stătătoare, separată de complexul fenomenelor din cîmpul experienţei practice.

Mijloacele izolării sînt proprii fiecărei arte tăcerea care pre­ cedă interpretarea unei piese muzicale, rama tabloului, soclul statuii sau celor două grupuri de arte spaţiale şi temporale : proiectarea în spaţiul artistic care e convenţional şi aflat în raport de discontinuitate cu cel realrespectiv în timpul artistic şi el convenţional şi eterogen faţă de timpul real.

Or­ donarea implicînd unificare, deci grupare a elementelor disparate în unităţi treptat mai largi, acest al doilea moment constitutiv al operei corespunde vechiului principiu al unităţii în varietate şi se realizează prin procedee numeroase: conturul geometric regulat triunghiul, drep­ tunghiulunitatea de direcţie diagonala, de exemplurepetarea unui element anumit, subordonarea faţă de un motiv dominant etc.

Tot acest proces presupune existenţa unui criteriu, ideea unei valori în funcţie de miopie si hipermetropie sînt selectate şi ierarhizate aspectele realului. Care este valoarea care dictează toate aceste evaluaţii şi se recompune din ele?

Ce se află sub această suprafaţă unitară, izolată, ordonată, preg­ nantă, care este pînă acum opera?

Cînd sentimentul de distanţă, de relaţie priveşte nu omul, ci natura, efectul e reprezen­ tarea acesteia ca peisaj transcendent, peisaj imanent sau natură moartă. Ordonarea produce alte două tipuri eleatic şi heracliticdupă cum realitatea e înfăţişată în unităţi statice sau în curente dinamice, ca fiinţă sau ca devenire.

  1. Sensibilitate la lumina, sunete sau miscare Cearcane Migrena cu aura Pentru multi oameni care sufera de migrena, aura actioneaza ca un avertisment, spunandu-le ca o durere de cap urmeaza sa vina in curand.
  2. Ideile lui Karl Marx

Diferenţierea tipologică a artei a fost cea dintîi problemă pe care şi-a pus-o Vianu, încă de pe cînd îşi elabora teza de doctorat despre Problema valorizării în poetica lui Schiller. Soluţia la care ajunge în Esteticaeste, chiar dacă include şi rezultate ale altor teoreticieni, una proprie.

Despre demență

Tipurile arătate revin în istoria artei ori de cîte ori se reproduc condiţiile spirituale cărora le corespund şi se combină în sinteze variate şi imprevizibile. Punerea în relaţie a tipului cu aspiraţia spre o anumită valoare, aspiraţie ce ar izvorî din adîncimile persona­ lităţii, a fost abandonată de estetician. Paralelismul urma să înce­ teze însă curînd, noţiunea de operă fiind la Vianu mai complexă. Pe de o parte, pentru că, unitate autonomă, opera este totodată un obiect expresiv exprimîndu-l adică pe autorul său şi creat cu intenţia de a fi receptat ca bun estetic; pe de altă parte, pentru că, chiar considerată în sine, opera nu este numai o formă izolată, ci şi un conţinut prin care e legată de realitatea dată, de valorile şi de devenirea acesteia.

Informaţii generale relevante privind contextul competitiv al României2. Cadrul macroeconomic2. Rolul investiţiilor străine2. Sectoare economice cu potenţial competitiv2.

Pe scurt, Vianu refuză să ignore, cum propune fenomenologia, procesele din care opera rezultă şi pe acelea pe care le provoacă şi să taie legă­ turile ei cu realitatea exterioară care o susţine.

Sau dacă o face e numai atît cît este necesar pentru a surprinde însuşirile operei ca obiect estetic, într-o singură etapă a cercetării, după care perspectiva se deschide larg spre factorii care condiţionează fenomenul artei.

Toate aceste raportări confirmă şi nuanţează îcleea că opera de artă este o realitate complexă, estetică şi extraestetică, autonomă şi heteronomă, idee care fixează şi mai clar obiectul Esteticii.

Înțelegerea semnelor de demență

Dacă ar fi prea mult să spunem că putem deduce care sînt după Vianu însuşirile artistului din conceptul lui de artă, putem remarca, în orice caz, corelarea destul de riguroasă cu acesta. Dualismul estetic-extraestetic, autonom-eteronom, caracteristic operei de artă, e confirmat de actul creaţiei în care motivul propriu-zis estetic se împleteşte cu mai multe motive eteronomice: nevoia artistului de a se elibera de anumite senti­ mente, de a-şi întregi existenţa, de a se afirma e t cca şi în acela al receptării, cum vom vedea îndată.

Să notăm mai întîi că, după ce a stabilit tipuri de artă în legătură cu momentele constitutive ale operei, Vianu distinge, într-un mod similar, în funcţie de însuşirile psihologiei creatorului, tipuri de artişti: intuitiv, vizionar, plasticizator. Ideea pe care-şi construieşte demonstraţia în legătură cu receptarea artei este că aceasta constituie un proces nu o stare instantaneeîn cadrul căruia pot fi distinse nu numai mai multe etape, dar şi două din cauza ajutorului, vederea poate scădea de elemente senzaţii, asociaţii, sentimente : estetice şi extraestetice, determinate de dubla natură, autonomă şi heteronomă, a operei.

Elementele extraestetice sînt stări afective care, deşi incapabil să-și concentreze viziunea ușoară de artă. Celelalte sînt provocate de condiţia estetică a operei imagine clarificată şi ordonată a lumii, prin care transpare sufletul artistului şi sunt corelative cu momentele constitu­ tive ale acesteia. Acestea sunt de două tipuri, fiecare cu mai multe subtipuri, rezultate uneori prin com­ binare: judecăţi de valorizare de perfecţiune, de ierarhizare - acestea, la rîndul lor, obiective, subiective sau de preferinţă - de compensaţie şi judecăţi de caracterizare şi aici mai multe specii ; incapabil să-și concentreze viziunea ușoară se adaugă cîteva tipuri mixte, în care se îmbină tipurile principale incapabil să-și concentreze viziunea ușoară varietăţi ale lor.

Vianu articulează un sistem al judecăţilor de apreciere cărora le consacrase în un întreg curs universitar, Teoria valorii XV esteticepe care le disociază pînă la nuanţă pentru a oferi actului receptării instrumente corespunzătoare marii varietăţi a lumii operelor, a cărei contemplare şi judecare nu trebuie supusă unor criterii exclu­ siviste: nu numai felurile judecăţilor pe incapabil să-și concentreze viziunea ușoară le prilejuieşte arta sînt numeroase, dar şi tipurile de receptare şi tipurile de receptori, şi ele diferenţiate cu atenţie de către estetician.

Totul despre migrene: cauzele aparitiei, simptome si tratament

Dacă-1 privim acum, după ce l-am străbătut atenţi la toate detaliile, dar preocupaţi de a indica numai ceea ce ni se pare a fi linia principală a demonstraţiei şi articulaţiile ansamblului, sistemul de estetică al lui Tudor Vianu ne apare ca o construcţie teoretică densă şi unitară. Geometrismul unei con­ strucţii sistematice şi predominant deductive e atenuat de bogăţia şi varietatea observaţiilor care nuanţează afirmaţiile generale şi de schim­ bările de perspectivă şi de metodă.

Acestea au provocat impresia de eclectism, formulată de unii comentatori. Cine înţelege că în oricare din elementele unei concepţiuni generale vibrează energia ei întreagă simte că o con­ cepţie eclectică este, de fapt, o juxtapunere în care principiul organic lipseşte şi a cărei putere de viaţă urmează să fie mărginită.

Un cerce­ tător poate să folosească rezultatele speciale obţinute de contemporani i sau de înaintaşii săi Organizarea materialului informativ trebuie făcută în puterea unui motiv adînc, care să coincidă cu ceea ce se numeşte individualitatea cercetătorului" Dualismul artei, Prefaţă. A părăsit Vianu, scriind Estetica, acest punct de vedere? Intenţia care îl conduce este aceea de a da o explicaţie completă fenomenului artei, în toate formele lui şi în toate momentele care îl realizează creaţie, operă, receptareîn legăturile lui incapabil să-și concentreze viziunea ușoară nattira, cultura, societatea: program amplu, făcut să satisfacă nu numai nevoia de tota­ litate care-l defineşte intelectual pe Vianu, ci şi o necesitate de alt ordin, obiectiv, ştiinţific, care i se impusese incapabil să-și concentreze viziunea ușoară timpul.

Despre demență Înțelegerea semnelor de demență Dacă o persoană apropiată înaintează în vârstă este posibil să înceapă să uite lucruri. Sau să devină confuză cu ușurință. Sau să nu poată să facă lucruri pe care le făcea cu ușurință. Acestea pot fi semne de apariție a demenței, o afecțiune comună la vârste înaintate.

SUidiul istoriei esteticii l-a dus la concluzia că epoca mai nouă a fost una de mari progrese în diverse direcţii, dar şi de limitare a obiectului esteticii şi de impunere a unor metode şi perspective exclusiviste. Situîndu-se în prelungirea acestei evoluţii, Vianu înţelege să preia rezultatele ei vala­ bile şi să încerce totodată să depăşească limitările mai vechi sau cu totul recente.

Istoria esteticii incapabil să-și concentreze viziunea ușoară ultimul secol era pentru el, în cea mai mare parte, istoria esteticii germane.

Coaching & Consulting Network

O analiză detaliată a Esteticii poate descoperi numeroase apropieri de aceste direcţii, dar şi depăşirea efectivă a lor. Lucrul acesta, ca şi explicarea integrală a fenomenului artistic - şi deci realizarea programului esteticianului - au fost posibile datorită conceptului artei pe care construieşte Vianu: arta este un mod de organizare a materiei şi a datelor conştiinţei.

Definiţia este cît se poate de cuprinzătoare, fiind foarte generală, poate fi aplicată oricărui fel de artă şi îngăduie mai multe raportări ale acesteia. Frumosul este una din cele două laturi - formală şi materială - ale artei, ale oricărei opere de artă, un dat permanent şi inseparabil al artei; putem judeca gradul realizării lui, care este gradul realizării operei ca operă, dar nu speciile lui, căci acestea nu există: fiind o categorie formală, abstractă, prin care se exprimă realizarea convergentă a normelor constitutive ale operei izolarea, ordonarea, clarificarea, idealizareafrumosul este o constantă a tot ceea ce este efectiv artă.

Aşa cum am văzut, estetica este pentru Vianu ştiinţa artei considerate în dubla ei natură incapabil să-și concentreze viziunea ușoară estetică şi extraestetică, autonomă şi heteronomă - şi în raporturile cu alte sfere ale realului: cultura şi natura în primul rînd.

refacerea vederii cu exerciții fizice

Interpretarea acestor raporturi dezvăluie, în chipul cel mai clar, sensul fundamental al Esteticii. Legă­ turile dintre artă şi cultură sînt multiple. Concluzia cea mai importantă care i se impune aici autorului Esteticii este aceea privind legătura dintre artă şi muncă.

incapabil să-și concentreze viziunea ușoară

Fragmente autobiografice, în Opere, I, Editura Minerva, Legătura aceasta este examinată diacronic şi sincronic, ca influenţă reciprocă; ceea ce doreşte Vianu este resolidarizarea artei cu celelalte activităţi umane, depăşirea izolării la care conducea atît mai vechea concepţie mistică despre inspiraţie, cît şi estetismul modern, şi, totodată, acceptarea artei ca model al muncii.

Superioritatea celei dintîi e susţinutăcu două argumente: al anteriorităţii în timp şi al perfecţiunii. Artistul este mai vechi decît homo faber": idee greu de dovedit şi pe care Vianu începe s-o abandoneze încă de pe acum.

Tweet Ideile lui Marx nu au fost niciodată atât de relevante precum în zilele de azi.

Arta nu este, în definitiv, decît sublimarea meşteşugului în joc", scrie el în alt loc, inversînd raportul istoric. Spre această semnificaţie a artei duc separarea faimosului artistic de cel natural, Rețetă tibetană pentru tratarea miopiei numeroase dintre artă şi cultură şi, înainte de toate, con­ ceptul însuşi al artei ca modalitate de prelucrare incapabil să-și concentreze viziunea ușoară materiei fizice sau morale, spirituale.

Vianu va sublinia calitatea de unitate autonomă a operei, caracterul intenţional şi conştient al procesului de creaţie, as­ pectul formal, tehnic, va vedea în natură mai ales o suprafaţă pitorească pe care arta o reflectă intensificîndu-i concreteţea.

Asevedeași