Spațiul de opțiuni din punct de vedere al fizicii cuantice

Mecanismul pe baza căruia funcţionează holografia are de-a face cu proprietăţile undelor care permit codificarea informaţiilor şi de asemenea, cu proprietatea specială a unui fascicul laser, care proiectează o lumină pură cu o singură lungime de undă, ce acţionează ca o sursă perfectă pentru a crea tiparele de interferenţă.

Proprietatea ciudată a imaginii holografice este că fiecare porţiune minusculă de informaţie codificată, conţine ansamblul imaginii. Aplicarea ecuaţiilor matematice folosite de Heisenberg în fizica cuantică, de către echipa lui Pribram a demostrat că acestea descriau şi procesele desfăşurate în creierul uman.

  1. Oamenii cu un IQ ridicat nu cred in Dumnezeu - Hotnews Mobile
  2. Video Home » Stiinta » Dublă descoperire remarcabilă făcută de fizicieni.
  3. Dispozitiv de vedere uman
  4. Mecanica cuantică fenomenologică MultiMedia Publishing.
  5. Ce este fizica cuantică: esența în cuvinte simple Fizica cuantică pentru manechine.
  6. Nicolae Sfetcu: Publications - PhilPeople

Pribram a ajuns astfel la concluzia că ceva fierbinte şi viu, cum era creierul, funcţiona conform lumii fantomatice a teoriei cuantice. A cunoaşte lumea înseamnă pur şi simplu a fi pe aceeaşi lungime de undă cu ea. Arta de a vedea este arta de a transforma, Într-un sens, în actul observării noi transformăm lumea senzații cu deteriorarea vederii şi aspaţială a tiparelor de interferenţă în lumea concretă şi discretă a spaţiului şi timpului.

Noi creăm spaţiu şi timp pe suprafaţa retinei noastre. Ca şi în cazul hologramei, cristalinul ochiului nostru preia anumite tipare de interferenţă şi apoi le transformă în imagini tridimensionale. Dacă noi proiectăm tot timpul imagini în spaţiul exterior imaginea noastră despre lume este în realitate o creaţie virtuală.

Atunci când observăm ceva pentru prima dată, conform teoriei lui K. Pribram, anumite frecvenţe rezonează în neuronii creierului nostru. Aceşti neuroni trimit informaţiile despre aceste frecvenţe altui set de neuroni. Al doilea set de neuroni efectuează o translaţie Fourier a acestor rezonanţe şi trimite informaţiile rezultate unui al treilea set de neuroni care încep apoi să construiască un tipar ce va crea, în cele din urmă, imaginea virtuală a obiectului din spaţiu.

Acest proces triplu facilitează corelarea de către creier a imaginilor separate care este uşor de realizat atunci când avem de-a face cu stenograma interferenţei undelor, dar extrem de greu în cazul unei imagini reale. După ce privim, creierul trebuie apoi să prelucreze aceste informaţii în stenograma tiparelor frecvenţei de unde şi apoi să le răspândească în creier printr-o reţea de distribuţie. Stocarea memoriei în tipare ale interferenţei de unde este deosebit de eficientă şi poate explica vastitatea memoriei umane.

Undele pot reţine cantităţi inimaginabile de date mai mult de de cvintilioane Modelul holografic ar explica şi capacitatea de amintire instantanee, adesea ca imaginea tridimensională.

Teoriile lui K.

Fizica cuantică pentru manechine. Ce este fizica cuantică: esența în cuvinte simple

În experimente anterioare, Pietsch descoperise că putea să înlăture creierul unei salamandre şi, cu toate că animalul intra în comă, îşi relua funcţiile imediat ce creierul era repus la loc. Dacă K. Pribram avea dreptate, atunci o parte din creierul salamandrei putea fi înlăturat sau repus la loc şi nu ar fi trebuit să-i influenţeze funcţia obişnuită. În peste de experimente, Pietsch a extirpat o mulţime de creiere de salamandră.

În experimente succesive a inversat, a tăiat, a feliat, a tocat şi chiar a trecut printr-o maşină de făcut cârnaţi creierele acestor salamandre supuse testelor. Dar, indiferent cât de brutal fuseseră mutilate sau micşorate în dimensiune, ori de câte ori ceea ce mai rămăsese din creier era repus la loc şi salamandrele spațiul de opțiuni din punct de vedere al fizicii cuantice reveneau, ele îşi reluau comportamentul normal.

Pornind de la o atitudine total sceptică, Pietsch a ajuns să fie unul din susţinătorii punctului de vedere al lui Pribram conform căruia memoria este distribuită în întregul creier. De asemenea, K. Pribram a demonstrat că creierul este un analizator de frecvenţe de mare fineţe.

În studiile sale de laborator, Pribram a confirmat experimentele care arătau că cortexul vizual al pisicilor şi maimuţelor răspundea unei game foarte înguste de frecvenţe. Russel DeValois şi colegii săi au arătat că şi câmpurile de recepţie din neoronii cortexului erau acordate pe o gnomă de frecvenţă extrem de îngustă. În studiile sale Campbell, de la Universitatea Cambridge, efectuate atât pe pisici, cât şi pe oameni, a demonstrat şi el că neoronii din creier răspundeau unei benzi limitate de frecvenţe.

Pribrama mai dovedit că şi alte simţuri ale noastre: mirosul, gustul şi auzul funcţionează prin analiza frecvenţelor. S-ar putea chiar să funcţioneze ca trasee minuscule pentru aceste unde de lumină prin tot corpul. Oamenii de ştiinţă care lucrau în centre de cercetare din întreaga lume au început să fie de acord că creierul foloseşte procese cuantice.

spațiul de opțiuni din punct de vedere al fizicii cuantice instrumente chirurgicale în oftalmologie

Kunio Yasue, specialist în fizica cuantică din Kyoto, Japonia a elaborat formula matematică care ajută la înţelegerea microproceselor neuronale şimai arată că procesele creierului au loc la nivel cuantic şi că reţelele de dendrite din creier funcţionează în fond prin coerenţă cuantică. Mari Jibu, de la Facultatea de Anestezie a Universităţii Okayama, din Japonia a formulat şi el teoria că transmiterea mesajelor cuantice din creier trebuie să aibă loc prin câmpuri vibraţionale de-a lungul microtubulilor din celule.

S-a ajuns la teoria că microtubulii şi membranele dendritelor reprezintă Internetul şi Intranetul corpului. Aşa se explică unirea gândirii şi a conştiinţei şi faptul că noi nu gândim o mulţime de lucruri disparate în acelaşi timp. Prin acest mecanism, coerenţa, devine contagioasă, transmiţându-se de la celule individuale la ansambluri de celule, iar în creier, de la anumite ansambluri de celule neuronale la altele.

Ar mai furniza o explicaţie pentru funcţionarea instantanee a creierelor noastre, cu secvenţe între a zece mia şi a mia partea dintr-o secundă, cerând ca informaţiile să fie transmise cu de metri pe secundă — viteză care depăşeşte capacităţile oricăror conexiuni cunoscute între axonii sau dendritele din neuroni. Super-radianţa de-a lungul conductelor de lumină ar putea, de asemenea să dea o explicaţie unui fenomen observat de mult timp — tendinţa tiparelor din electroencefalogramă de a se sincroniza.

Asta înseamnă că ei pot rămâne în stare cuantică — condiţie a tuturor stărilor posibile, permiţând creierului viziune de grau aleagă în cele din urmă una dintre ele.

spațiul de opțiuni din punct de vedere al fizicii cuantice ce să faci pentru a îmbunătăți acuitatea vizuală

Aşa se poate explica liberul arbitru, voinţa liberă de a alege a individului. În orice clipă, creierele noastre fac opţiuni cuantice transformând stări potenţiale în stări reale. Fizicienii italieni Del Dindice şi Preparata au susţinut prin dovezi experimentale teoria lui Hameroff, conform căruia conductele de lumină ar conţine câmpuri energetice coerente în interiorul lor.

Microtubulii sunt goi şi în interiorul lor nu se află decât apă. Unele molecule de apă din celulele creierului sunt coerente, iar această coerenţă se extinde la 3 nanometri sau chiar mai mult în afara citoscheletului celulei.

Fizica cuantică este doar

Există o probabilitate foarte mare ca apa din interiorul microtubulilor să fie tot ordonată. Această idee ne conduce să apreciem că un anumit tip de proces cuantic, care creează coerenţă cuantică, are loc în interior. De asemenea această focalizare a undelor ar produce fascicule cu un diametru de 15 nanometri — exact dimensiunea miezului interior al microtubului. Toate aceste observaţii ne conduc spre concluzia că, conştiinţa ar fi un fenomen global, care are loc peste tot în corp şi nu doar în creierul nostru.

Conştiinţa la nivelul ei cel mai profund, ar fi lumină coerentă. Se poate aprecia că universul ar fi o imensă pânză dinamică de păianjen, având schimburi energetice şi o substructură fundamentală care ar cuprinde toate variantele posibile ale tuturor formelor posibile ale materiei. Natura nu ar fi nici oarbă, nici mecanicistă, ci deschisă, inteligentă şi cu ţel precis, utilizând un proces de învăţare coeziv prin conexiunea inversă sau feedback, în care informaţiile sunt schimbate între organisme şi mediul lor înconjurător.

Aceste particule jucăușe

Mecanismul ei unificator nu ar fi o greşeală fericită, ci informaţiile care au fost codificate şi transmise peste tot în acelaşi timp. Biologia ar fi un proces cuantic. Toate procesele din corp, inclusiv comunicarea celulară ar fi declanşată de fluctuaţii cuantice şi toate funcţiile cerebrale superioare, cum ar fi conştiinţa, par să funcţioneze tot la nivel cuantic. Aşa se poate explica de ce o asociere măruntă declanşează adesea o dezlănţuire de imagini, sunete şi miresme.

Ar putea explica şi de ce, mai ales în cazul memoriei de lungă durată, amintirea este instantanee şi nu cere un mecanism de scanare pentru cernerea informaţiilor strânse de-a lungul anilor.

  • Cum se spune Europa, în engleză după Brexit? - | alexandra-alec.ro
  • Afiș test de vedere
  • Fizica cuantică pentru manechine. Ce este fizica cuantică: esența în cuvinte simple
  • Icoane oftalmolog
  • Fizică - Wikipedia
  • Vezi și: Transformările lui Lorentz.
  • Schrödinger a arătat ulterior că cele două abordări erau echivalente.
  • Noi le percepem usor diferit pentru ca avem tendinta sa nu sesizam energia ca atare.

Conform acestei teorii, creierul nostru nu este un mediu de stocare ci un mecanism de receptare în toate sensurile, iar memoria este pur şi simplu un văr mai îndepărtat al percepţiei obişnuite.

Creierul regăseşte informaţiile vechi la fel cum prelucrează informațiile noi, prin transformarea holografică a tiparelor interferenţei undelor. Şoarecii lui Lashley cu creierele prăjite, erau capabili să-şi reamintească traseul, deoarece aminitirea nu fusese arsă în primul rând. Acest tip de interacţiune constantă ar putea explica intuiţia şi creativitatea — şi felul în care ne vin ideile în explozii sau cascade de revelaţii, uneori fragmentar, însă adeseori ca un tot miraculos.

Schimbul de informaţii pe care corpul uman îl face cu un câmp nestatornic de fluctuaţii cuantice sugerează ceva mult mai profund despre lume: capacităţile umane de cunoaştere şi de comunicare ar fi mult mai profunde şi mai extinse decât le înţelegem noi astăzi.

spațiul de opțiuni din punct de vedere al fizicii cuantice

Fenomenul şterge şi graniţele individualităţii noastre — însuşi sentimentul că suntem oftalmologie fulger în ochi de lume şi de celelalte fiinţe. Dacă fiinţele se reduc la interacţiunea dintre particulele cu sarcină şi un câmp şi la transmiterea şi primirea informaţiilor cuantice, unde anume ne terminăm noi şi unde începe restul lumii.

Implicaţiile acestui fapt sunt prea importante pentru a nu ţine seama de ele. Exemplul clasic este poziţia şi viteza, dacă descoperim informaţii despre un aspect — unde se află, de exemplu — nu putem determina şi încotro ori cu ce viteză se îndreaptă. Acest lucru ne sugerează să interpretăm că dezordinea sau manifestarea aleatorie este o trăsătură de bază a naturii de unde rezultă cu certitudine că la nivel subatomic, spațiul de opțiuni din punct de vedere al fizicii cuantice există macanism cauzal în univers.

Deci aşa numitele procese aleatorii binare ar putea fi prezise, chiar influenţate. Ceea ce pare să pună capăt manifestării aleatorii este un observator viu. Deşi nimic nu există într-o stare mică independent de un observator, putem descrie ceea ce vede observatorul, dar nu şi pe observatorul însuşi. S-a inclus momentul observării în ecuaţiile matematice, însă nu şi conştiinţa observatorului.

Nu există ecuaţie pentru observator. În fizica lui Newton, fizica clasică nu trebuie să se vorbească de un observator; conform versiunii acesteia privind realitatea, un obiect se găsea acolo, indiferent dacă îl priveam sau nu. Lumea cuantică ar fi o lume perfect ermetică a potenţialului pur, care devine corectarea vederii oculus — şi într-un anumit sens, mai puţin perfectă — atunci când este intreruptă de un intrus.

Dacă observatorul uman fixează un electron intr-o anumită stare, în ce măsură influenţează, el sau ea realitatea la scară mare? Concluzia logică era că lumea fizică ar exista în starea ei concretă numai dacă noi suntem implicaţi în ea, adică nimic nu ar exista independent de percepţia noastră.

Drag to reposition

Apare atunci în mod logic şi firesc întrebarea în ce măsură ordinea din univers era legată de acţiunile și de intenţiile fiinţelor umane. Dacă însăşi conştiinţa a creat ordinea — sau într-un anumit fel, a creat într-adevăr lumea — acest lucru ar sugera o capacitate a fiinţelor umane mult mai mare decât înţelegeam în mod obişnuit.

Au oare conştiinţele vii anumite proprietăţi asemănătoare câmpului cuantic, permiţându-i să-şi extindă influenţa în lume? Dacă este aşa, ar fi posibil să facem mai mult decât să observăm? Putem să tragem concluzia că, în actul participării noastre ca observator în lumea cuantică, am putea fi un factor de influenţă, un creator, capabil să influenţăm şi direcţia în care se va îndrepta observatul.

Un efect cuantic înrudit, sugerat de cercetările întreprinse de J. Rhine, biolog şi parapsiholog, în domeniul precogniţiei şi percepţiei extrasenzoriale, este posibilitatea non-localizării sau acţiunii la distanţă: teoria conform căruia două particule subatomice, aflate odată în imediata apropiere, par să comunice la orice distanţă, privită prin prisma experimentărilor privind percepţia extrasenzorială ESP ar putea să se manifeste şi în lumea luată în ansamblu.

Helmut Schmidtdovedeşte în ce măsură conştiinţa umană poate să influenţeze anumite feluri de sisteme probabilistice în esenţă dacă mintea putea influenţa materia. Studiul ştiinţific elaborat cât se poate de riguros, participanţii fiind toţi oameni obişnuiţi, fără superstaruri paranormale printre ei, a dovedit capabilitatea acestora să influenţeze generarea aleatorie a maşinilor printr-un simplu act de voinţă.

Cu rigoare ştiinţifică şi precizie tehnologică, Robert John şi Brenda Dunne de la Universitatea Princeton au obţinut dovada, ideilor considerate până atunci de domeniul experienţei mistice sau al celor mai excentrice ficţiuni ştiinţifice influenţării maşinilor în sensul intenţiei operatorilor. Acest lucru era adevărat, indiferent de tipul de aparat folosit.

A fost astfel infirmat postulatul lui Descartes că mintea era izolatăşi distinctă faţă de trup, făcându-se o distincţie clară între minte-spirit şi materie. După un timp, dovada era clară — robotul se deplasa către pui mai mult decât dacă s-ar fi mişcat aleatoriu. În cazul puilor de iepure, a aşezat pe aparatul mobil REG o lumină puternică, care nu le plăcea deloc puilor de iepure. Dacă relaitatea rezulta dintr-o anumită interacţiune elaborată a conştiinţei cu mediul, atunci conştiinţa, ca şi particulele subatomice ale materiei, ar putea să se bazeze pe un sistem de probabilităţi.

Una din legile de bază ale fizicii cuantice este că entităţile subatomice pot să se comporte fie ca particule obiecte concrete, ca localizare bine stabilită în spaţiufie ca unde zone de influenţă difuze ori fără granită care pot curge prin sau pot interfera cu alte unde.

Se naşte firesc întrebarea, dacă nu cumva conştiinţa are o dualitate similară.

Drag to reposition

În anumite momente, conştiinţa subatomică intră în rezonanţă — ar avea aceeaşi frecvenţă cu o anumită materie subatomică. Dacă o persoană poate să influenţeze aparatele, s-a pus problema în ce măsură poate fi amplificat fenomenul atunc când doi sau mai mulţi oameni ar încerca să influenţeze apartul în centre oftalmologice din ivanov. Rezultatele sintetizate pot fi evaluate astfel: 1.

Efectele depind de un anumit fel de rezonanţă între conştiinţele celor doi participanţi.

spațiul de opțiuni din punct de vedere al fizicii cuantice care a restabilit vederea folosind metoda liliecilor

Apropierea creează coerenţă, la fel cum două unde cu aceeaşi fază amplifică un semnal. În funcţie de genul participanţilor a rezultat că femeile sunt mai bune decât bărbaţii să îndeplinească mai multe sarcini în acelaşi timp, în timp ce bărbaţii sunt mai buni atunci când se concentrează asupra unei sarcini.

S-ar putea ca bărbaţii să aibă un impact mai direct asupra lumii, pe spațiul de opțiuni din punct de vedere al fizicii cuantice microscopice, în vreme ce efectele generate de femei sunt anecdot despre epifanie dintr-o mahmureală profunde.

Legat de feedback reacţia inversă privind rezultatele s-a pornit de la premiza că asigurarea unui feedback imediat — anunţarea operatorului despre felul în care influenţa aparatul şi realizarea unei afisări atractive sau a unui aparat cu care oamenii să se poată implica într-adevăr, ar ajuta decisiv la obţinerea unor rezultate bune. Pentru ca lumea mentală să interacţioneze cu lumea fizică, o afişare atractivă era foarte importantă în înşăturarea acestei separări.

Cu toate astea, operatorii reuşeau să aibe rezultate la fel de bune — uneori chiar mai bune — atunci când nu aveau niciun fel de feedback. S-a mai experimentat o pistă, în sensul folosirii unor imagini atractive pe un computer care le schimba aleatoriu. Ideea era ca operatorii să-şi manifeste voinţa ca aparatul să afişeze o imagine de mai multe ori decât cealaltă.

S-a presupus că o imagine atrăgătoare ar acţiona ca o răsplată pentru intenţia lor prin vizualizarea mai mult timp a imaginii preferate.

Examinarea datelor acestui studiu din prespectiva răsplătirii prin imagine, imaginile care dăduseră cele mai bune rezultate intrau toate într-o categorie similară: iconografic arhetipală, ritualică sau religioasă.

Meniu de navigare

Era doemniul visului, neexprimat sau nearticulat — imagini care, prin însăşi concepţia lor, erau realizate cu intenţia de angajare a inconştientului. Intenţia venea din străfundurile minţii inconştiente. Folosirea unor dispozitive care să-l facă pe operator să funcţioneze la nivel conștient, funcționează ca o barieră.

Este vorba de minte şi de materie la nivelul cel mai de bază. În această dimensiune subtangibilă, posibil de origine comună, ar avea rost să existe o probabilitate mai mare a interacţiunii cuantice. Atunci când pătrundem destul de adânc în lumea cuantică, s-ar putea să nu mai existe deosebire între mental şi fizic. Ar putea să existe doar conceptul. S-ar putea să fie doar conştiinţa care încearcă să dea sens unui potop de informaţii.

Aşa cum au teoretizat Pribram şi Hameroff, conştiinţa rezultă din super-radianţă, spațiul de opțiuni din punct de vedere al fizicii cuantice cascadă a undelor de coerenţă subatomică — atunci când particulele cuantice individuale, cum ar fi fotonii, îşi pierd individualitatea şi încep să acţioneze ca o singură unitate. Conform legilor fizicii clasice, în mod special conform legilor entropiei, mişcarea în lumea neînsufleţită se îndreaptă întotdeauna către haos şi dezordine.

Totuşi coerenţa conştiinţei reprezintă cea mai măreaţă formă de ordine cunsocută în natură şi studiile sugerează că această ordine ar putea să dea formă şi să creeze ordine în lume. Atunci când dormi ceva sau spațiul de opțiuni din punct de vedere al fizicii cuantice ceva, un act cere o foarte mare unitate de gândire, coerenţa noastră ar putea să fie, într-un anumit sens, contagioasă.

La nivelul cel mai profund studiile întreprinse pe această direcţie mai sugerează că realitatea este creată de fiecare dintre noi numai prin atenţia noastră.

La cel mai jos nivel al minţii şi al materiei, fiecare din noi creează lumea. Noi avem capacitatea de a ne extinde propria coerenţă asupra mediului înconjurător.

Prin simplul act de a dori, noi am putea să creăm ordine. Acest lucru reprezintă o putere aproape de neimaginat. Cel puţin la nivel subatomic, există ceva care poate fi numit influenţa minţii asupra materiei.

Esenţa însăşi a creativităţii umane este capacitatea sa de a crea, de a organiza, chiar de a vindeca. Intenţionat sau nu, conştiinţa umană are puterea să ordoneze dispozitivele electronice aleatorii. Studiile au arătat că este posibil ca o persoană să transmită altei perosane informaţii despre simbolurile aflate pe nişte cartoane, ori să mărească probabilitatea ieşirii unui anumit număr la aruncarea zarurilor.

Asevedeași